#2nash în festival – Zile și Seri „Doinaș”, douămii15

Cu nu prea multe surle, cu nu prea multe trâmbițe, ci exact atât cât era nevoie ca să nu ne sperie, pe undeva prin prima jumătate a lui martie (dacă bine-mi zice memoria), se anunța un festival dedicat autorului arădean (nu îndeajuns de cunoscut) Ștefan Augustin Doinaș. Și-am aflat atunci că va avea loc pe 2, 3 și 4 aprilie, adică joi, vineri și sâmbătă, așa cum nu se poate mai prost – mi-am zis atunci, dar apoi am realizat că-n week-end-ul respectiv frații catolici sărbătoresc ceva. Și-au mai trecut câteva zile și-am început să aflăm și numele unora dintre cei ce aveau să fie prezenți la festival: Cioroianu, Hurezeanu, Cristea-Enache, Matiuț, Vasile Dan, Schwartz, Lazurca…și așa mai departe. Și toate astea se-ntâmplă cu ajutorul Liei Faur, cea care a născut ideea festivalului și a pus-o pe picioare. Și care merită aplaudată!

Festivalului îi zice Festivalul Zile și Seri „Doinaș”, eu i-aș fi zis simplu, #2nash, că poate-aduceam așa mai mulți tineri, care-ar fi venit pentru heștegul ăla, crezând că-i vorba despre ceva party de genul ABC-ului sau mai știu eu ce. În fine, să trecem la chestii (ceva mai) serioase!

Povestea-n cazul meu e ușor ciudată. Ca să fiu sincer cu voi, vă spun că nu prea-mi trecea prin gând să merg la festival, în primul rând datorită faptului că joi și vineri sunt zile de școală, iar în al doilea rând, Doinaș…da, e născut în Caporal Alexa și eu sunt din Sântana, da, e poet arădean și-i unul din reprezentanții cei mai de seamă ai culturii acestei zone, dar totuși, parcă nu mă atrăgea cu nimic. Nu-i știam scrierea, nici măcar Mistrețul cu colți de argint nu-l citisem, însă din curiozitate, am zis s-arunc un ochi. Și bine-am făcut. Totuși, nu am fost convins încă să iau parte la festival, așa că soarta a zis că-mi mai dă un motiv. Mi-a scris cineva luni seara că cei de la Asociația Arad Capitală Culturală Europeană 2021 au nevoie de cineva care să-i ajute cu niște poze făcute la festival, așa că marți am mers pe la ei și-așa a fost. Așa am hotărât, fără să vreau, că merg la festival. Și-așa a fost… (pe zile, să nu se-ncurce firele poveștii)

ZIUA UNU, JOI. 11:00 – C.N. „E.G.Birta” – Vasile Dan și Ioan Matiuț | 12:00 – C.N. „Moise Nicoară” – Adrian Cioroianu | 14:00 – Biblioteca „A.D.Xenopol” – Expoziție de carte, recital de poezie, discuții, evocări etc. | 18:00 – Librăria „Scienta” – Daniel Cristea-Enache


La Ghiba cu Dan și Matiuț și la Moise cu Cioroianu

Stimabilii îmi par cunoscuți. După nume-i cunosc, dar după-nfățișare ba, că n-am mai avut ocazia să-i văd decât în poze. Toate-au un început, zic! Deși am întârziat vreo cinci minute c-a stat tramvaiul la semafor mai mult decât voiam eu, am dat dovadă de nesimțire și am intrat, totuși, în sala festivă a Colegiului. Vorbea doamna Groșan când am intrat eu, care mi se are că-i directorul (sau cel puțin directorul adjunct al) Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”. Vasile Dan, președinte al Uniunii Scriitorilor pe Arad, poet, eseist și așa mai departe și Ioan Matiuț, membru al aceleiași Uniune, poet, editor și altele, sunt cei care după ce doamna Groșan Termină de povestit, încep să ne prezinte în vreo 15 minute viața lui Doinaș. Rostul nu-l prea văd, că oricum pruncii din sală-s plictisiți, iar dacă erau curioși, s-ar fi pus să caute pe wikipedia despre autor. Sunt rău acum, să-mi fie cu iertare! S-a povestit apoi despre alți poeți și scriitori din perioada comunistă, toți cu o (mai mult sau mau puțin) slabă conexiune cu Doinaș, subiectul întâlnirii. Pe urmă, detaliul care ar fi putut stârni curiozitatea și i-ar fi putut atrage pe elevii din public, povestea impresionantă a poetului cu Irinel Liciu, idila acestora, a fost povestită în 2-3 minute, atât cât să fie trecută în revistă. Păcat!

La un moment dat, domnul Dan se scapă și ne spune că Doinaș „a tradus Goethe a lui Faust”. Adică cum!? (cu intenție!). Dar și-a reparat greșeala mai târziu, când ne-a spus ceva frumos, ceva de genul „o carte te face să trăiești și alte vieți, (…) te face puțin nemuritor”. Domnul Matiuț are și el vorbe alese și ne spune despre Doinaș că „avea o aură care dădea ceva, era foarte bine mobilat interior!”. Și după ce vorbele lor (pentru moment) s-au terminat, au trecut la vorbele lui Doinaș. Vasile Dan a recitat versurile despre despărțire, iar Ioan Matiuț un text în proză scris de către același Doinaș. Sesiunea de întrebări de la final a fost, însă, din punctul meu de vedere, un mic eșec. Dar este în regulă, am văzut că și la FARAD a fost la fel la început!

De la Ghiba am plecat cu aproximativ 10 minute mai devreme, ca să nu am întârziere și la Moise, unde urma să-l văd pe istoricul (și altele) Adrian Cioroianu. Și-am ajuns la timp, doar că se făcuse deja și zece și stimabilul Cioroianu nu era nicăieri. În orice caz, până și elevii au intrat după fix în sală. Începeam să mă gândesc la sfertul academic și la jumătatea românească, dar n-a fost cazul, invitatul și gazda apărând cu vreo 12-13 minute de întârziere. După o scurtă introducere, istoricul începe să vorbească. Stilul domnului Cioroianu îmi place, știe să capteze atenția publicului (sau cel puțin a mea), iar prima poveste prin care și-a atras tânărul auditoriu este una despre doamnele care-și beau cafeaua în tren, în perioada comunistă, din sticle de șampon, neexistând la vremea respectivă PET-uri. Se trece mai departe cu povestea, vorbindu-se despre instaurarea comunismului și despre „obsedantul deceniu”, adică primii zece ani ai regimului. Sunt menționați Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu și la fel de „în treacăt”, Ștefan Augustin Doinaș.

Îl mai ascultăm vorbindu-ne despre cum istoria nu este o știință, despre cum percepțiile istorice sunt diferite de la om la om și de la stat la stat, după care ține să precizeze că el nu vede comunismul ca fiind un regim total negru, ci a avut și el părțile-i bune. Am reținut o frază din finalul întâlnirii, ceva de genul „niciodată nu ajungi în istorie la adevăr. (…) Adevărul e o chestiune de filozofie, nu de istorie.”

La Xenopol cu mulți alții și la Scienta cu Cristea-Enache

Prima zi a festivalului a continuat de pe la 14 la Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol”, unde-am avut parte de o expoziție de carte, dar și de „momente artistice”, adică recitări din poet și lectură de eseuri despre poet. Pregătite toate de elevi ai unor școli arădene, dar și de elevii școlii din Caporal Alexa, care poartă numele lui Doinaș. Prezent a fost și domnul Ciama, fost profesor în Caporal Alexa, prieten cu Augustin Doinaș. Stimabilul a fost greu de pornit în a ne povesti despre poet, dar a fost și mai greu de oprit.

În finalul primei zile a festivalului Doinaș ne-am întâlnit la librăria Scienta, unde avea să fie lansată cartea cu cele mai frumoase 111 poezii ale lui Doinaș, o „colecție” realizată de către Daniel Cristea-Enache, critic literar. În deschiderea acestui eveniment, coordonatorul festivalului, doamna Lia Faur, îi face criticului literar o introducere consistentă. Poate prea consistentă. După ce se răspunde unor întrebări pe care nu le-a adresat nimeni, îi este citit CV-ul profesional al domnului Cristea-Enache. Rostul nu-l văd, că doar nu ne-am strâns să-l elogiem pe critic, ci să-l discutăm pe autor. În fine. Domnul mai sus menționat ia cuvântul și, după ce Ea l-a vorbit de bine pe El, și El o vorbește de bine pe Ea, ca-n orice poveste frumoasă. După frumoase rememorări și vorbe de duh (oare ne interesează când și unde s-au cunoscut și unde s-au întâlnit?! Să-mi fie cu iertare…), acesta îl aduce în discuție pe Doinaș (în sfârșit!). Pe cât de bine se pricepe Cioroianu la captat atenția, pe atât de monoton și plictisitor mi se pare stilul acestui domn din fața mea de a povesti lucruri. Ridică în slăvi editura Nemira, ceea ce mi se pare de prost-gust. Poate nu-nțeleg eu cum stă treaba, că-s mai prost de felul meu, recunosc.

Și pare-se că nu-s singurul care se plictisește, într-o oarecare măsură. Zic asta pentru că unuia din spatele meu îi sună telefonul. Și răspunde! Se tot „ceartă” cartea despre Doinaș a unui anume Neagoe. Nu știu despre ce carte-i vorba, nu știu despre cine-i vorba (am aflat mai târziu), dar mi se pare (din nou) de prost-gust să vorbești de rău un autor în cadrul unei întâlniri publice de acest fel. Nu cred c-au făcut festivalul ca să arate cât de proastă-i cartea aceluia și cât e de bună cea a lui Cristea-Enache, ci au făcut festivalul ca să ni-l aducă în viață pe Doinaș. Cel puțin așa cred eu. Domnul critic literar folosește destul de des cuvântul „unfair”. Oare pentru tanti din primul rând, care nu vorbește engleză, ce-nseamnă anfeir-ul ăsta?!

Nu știu cum (mama naibii) ajunge să vorbească despre alegerea răului cel mai mic (da, la prezidențiale se referă) și cum Doinaș n-a apucat să voteze cu Johannis. Mă doare capul! Urmează niște vorbe de duh, care merită să rămână în istorie. Ne informează că „deși fac parte din aceeași generație, poeții au scris diferit”. No wow!! Adică ne spune că apa e udă. Sunt rău, să-mi fie cu iertare, dacă-i posibil. În final, recită poezia „Poetul”, având dese intervenții cărora nu le văd rostul, putând fi discutate la sfârșit. Între timp, unuia de-i membru fondator al Asociației Arad Capitală Culturală Europeană 2021, nu dau nume, îi sună telefonul. Frumos!

După mai bine de-o oră de vorbit, vine un val timid de aplauze, după care Anca Giura (sper c-am reținut bine) îi face un mic elogiu Liei Faur, adică o laudă, spunându-i chestii pe care i le putea scrie pe Facebook, că oricum nu ne interesau pe noi, ceilalți din sală (părerea mea neavizată!). Se laudă că-n comunist familia ei a fost „puternic anticomunistă”, îi zice „bravo” lui Cristea-Enache. Miros un aer de superioritate, dar nu știu de ce. Poate mi se pare!

Ca o minunată încheiere a primei zile de festival, Lia Faur ne încântă cu „Vânătoare cu șoim”, recitată într-un mod excepțional (fără să-i fac vreun elogiu. Chiar așa a fost!). Și cum momentul se apropia de perfecțiune, trebuia să apară ceva care să strice tot filmul. Tovarășei Giura, mai sus menționată, îi sună telefonul (a doua oară în seara asta!). Și, aș zice, cu nesimțire, fuge „în fundu’ sălii” și…răspunde! Mi-am pierdut speranța în bunul simț care credeam că-i încă viu.


ZIUA DOI, VINERI. 12:00 – C.N. „Vasile Goldiș” – Lucia Cuciureanu și Andrei Mocuța | 17:00 – Teatrul Clasic – Cenaclul ADN Literar | 20:00 – Teatrul Clasic – Recital de poezie

Intenționam să merg de la ora nouă la Moise, să-i văd pe Gheorghe Schwartz și pe Cătălin Lazurca, dar stătusem treaz prea mult cu o seară înainte, ca să termin de rememorat cele întâmplate în ziua unu (și tot n-am terminat!), lucru ce m-a făcut să-mi amân alarma de dimineață până pe la unșpe. Cu grabă am fugit spre Goldiș, neștiind la ce să mă aștept. Eram grăbit, așa că am avut nesimțirea de a intra în clădirea colegiului înainte ca o profă de-a lor să iasă pe ușă. Și era pregătită să-mi pomenească rudele, probabil, dar un elev de-al lor a informat-o că „nu-i de la noi din școală”. Am ajuns în „sala de conferințe” a colegiului (că „sală festivă” e prea banal!) și-am așteptat să-nceapă. Mi-a părut rău că m-am grăbit, c-aveam timp până pe la și 10 minute să tot ajung. Toate bune și frumoase, zic. Lumea-i aici deja, totuși n-am întârziat…mai invitații să apară. Și-au apărut, „la braț” cu domn‘ director, Bocăniciu pe numele-i. Și-am fost rugați să ne închidem telefoanele, să nu ne sune-n timpul discuțiilor. Și-așa am făcut toți, mai puțin tovarășul director (asta aveam să aflăm la finalul întâlnirii, când i-am auzit ring tone-ul).

Și după discuții despre Doinaș, aproximativ aceleași pe care eu le auzisem încă de vreo 3-4 ori, cei doi poeți prezenți în fața noastră se pun pe citit creații proprii. Începe stimabilul Mocuța, care (între noi fie vorba), a cam stârnit simpatia fetelor din Goldiș (asta așa, din ce-am tras cu urechea-n stânga și-n dreapta, cât mi-am permis). Am observat asta și la final când mare parte din întrebări i-au fost adresate lui. M-am simțit puțin prost la final, după ce-i fuseseră puse câteva întrebări lui, așa că am început să discut și cu doamna Cuciureanu, cu care aveam să mai discut ulterior (fără să-mi dau seama, inițial, că-i vorba despre dânsa), la Teatru, la Cenaclul ADN Literar.

Despre cortex, dumnezeu și alte cele, cu Ciama la ADN

Așa, după un răgaz de două-trei cafele, am ajuns la teatru, unde-aveam să iau parte la o întâlnire a Cenaclului ADN Literar, cenaclu înființat prin 2013 la noi, la Arad. După ce amfitrionul întâlnirii face prezentarea celor din sală, încep discuțiile. Prezent a fost și tovarășul Ciama, cel mai sus menționat (același de la Xenopol), care nici aici n-a putut fi oprit. A-nceput să vorbească despre Doinaș (aceeași poveste ca și cu o zi în urmă), după care ajunge să vorbească despre Giordano Bruno, cortex, Dumnezeu și altele, numai de dânsul știute (și înțelese, probabil).

Până la un anumit punct, un astfel de lucru, o astfel de intervenție a cuiva, ți se pare amuzantă (într-o oarecare măsură), dar după acel punct, datorită lucrurilor spuse și tonului pe care-s spuse acele lucruri, se trece la o ușoară nesimțire. Nu cred că-și dă seama. După o ușoară jumătate de oră de pălăvrăgit, iau cuvântul și alții, printre care domnul Deheleanu, care ne vorbește foarte frumos despre Doinaș. E ca o gură de aer proaspăt după ce-ai coborât din tramvaiul trei, vara, pe la ora două după-masa. În treacăt, domnul Ciama se reintroduce în discuție, dând din nou în nesimțire. În finalul adunării sunt citite câteva texte ale unora dintre cei prezenți, după care același Ciama ne citește o poezie scrisă de către dumnealui la moartea poetului subiect de festival, reparându-și astfel o mică parte din greșeala făcută mai devreme.

Și a venit și sfârșitul celei de-a doua zi de festival, tot la teatru, dar de la ora 20. De data asta în Sala Studio, alături de un quartet de la Sabin Drăgoi și actorii Ioan Peter, Dorina Darie-Peter, Alina Danciu și Cecilia Donat. Despre întâlnirea (prea scurtă) din Studio, spuneam odată ajuns acasă că le mulțumesc pentru că ne-au bucurat cu muzică frumoasă și poezii de-ale lui Doinaș. M-au îndrăgostit de el și bine-au făcut! În seara asta, datorită lor, lacrimile n-au mai fost metafore, ci au fost „palpabile”!


ZIUA TREI, SÂMBĂTĂ. 11:00 – Boeme Teatru – Emil Hurezeanu, Angela Petrean | 14:30 – Sala Ferdinand – Emil Hurezeanu

Hurezeanu la microfon, Cioroianu și Cristea Enache la tabletă, respectiv telefon

Am chiulit de la întâlnirea cu cei de la Iași, de dimineață, ce-a avut loc la Scienta, dar la cea cu scriitorul Hurezeanu de la teatru n-am vrut să lipsesc. Și-am ajuns la timp. În program erau anunțați și Cristea-Enache și Cioroianu, care-au fost, într-adevăr, prezenți în sală (nu de la începutul întâlnirii, însă), dar n-au luat cuvântul. Nu m-a atras deloc discursul domnului Hurezeanu, însă finalul mi-a plăcut, atunci când actrița Angela Petrean ne-a recitat câteva poezii Doinașe.

Lia Faur, amfitrion al discuției, ni-l introduce pe scriitor, lăudându-l pentru ce face și pentru cum apare la televizor seară de seară, după care acesta ia cuvântul și-i întoarce doamnei Faur favorul. După vreo 10-15 minute, apare și domnul Cioroianu care este abordat la intrare de un alt domn, habar n-am cine era. Știu doar c-au vorbit câteva minute. Și c-au vorbit prea tare… Discursul stimabilului Hurezeanu mi s-a părut monoton, dar poate-am fost eu prea obosit ca să reușesc să „mă bag pe același film” cu dânsul. A spus ceva frumos la un moment dat, că „Doinaș s-a născut la Caporal Alexa și a renăscut la Sibiu”. A urmat o lecție de istorie a Transilvaniei și o prezentare a legăturilor dintre Arad și Sibiu (nu știu cu ce scop). Domnul de lângă mine răspunde liniștit la telefon. Un nene cu bormașină verde în mână și cu tricou pe care șade scris „Luptă pentru țara ta” iese din spatele barului, îmi trece prin față și se face nevăzut. Bun, patriotismul ne-a părăsit în acest moment. În dreapta domnului Hurezeanu, puțin mai în spate, îl văd pe un scaun pe domnul Ciama și-mi continui șederea cu speranța că nu va interveni în discuție. Încheiem povestea asta faină cu câteva poezii recitate de către Angela Petrean, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Ca post scriptum, să nu uit să menționez, în timp ce scriitorul Hurezeanu ne vorbea despre toate cele, istoricul Cioroianu era atent la tabletă, iar criticul Cristea-Enache la telefon. Desigur, sunt rău, n-au făcut asta pe tot parcursul evenimentului, dar în mare parte-așa a fost…

La „Ferdinand” cu-același Hurezeanu

Lia Faur face din nou aceeași introducere în subiect. E în regulă pentru cei ce sunt prima oară la un eveniment din cadrul festivalului, pentru mine însă devine plictisitor. Îi avem în sală și pe Daniel Șandru și Gabriel Cheșu, de la Iași, pe istoricii Adrian Cioroianu și Victor Neumann, dar și pe scriitorul Emil Hurezeanu. Ultimul este și cel care urmează să ne vorbească, ceilalți fiind prezenți ca public. Pe Lia Faur am auzit-o foarte bine și din rândul în care-am stat eu (printre ultimele), dar când Hurezeanu a luat cuvântul, mi-a venit să plec din sală. Tot ce se auzea era un murmur, erau niște sunete pe care nu le puteam distinge nici dacă-mi scoteam urechile de sub pleată. Și-mi vine-n minte faptul că la ședințele de Consiliu Local, la care în mare parte se discută nimic, există microfoane, dar acum nimic nu-i amplifică vocea scriitorului. Să le fie rușine gazdelor!

Probabil celor din primul rând le-a plăcut discuția și probabil mi-ar fi plăcut și mie, dac-aș fi auzit-o. Și pe lângă faptul că nu se aude deloc bine ce se discută în fața noastră, în stânga mea, la vreo două scaune distanță, și-a găsit loc unul din marii istorici ai orașului. Nu dau nume, dar are turn de apă. Și marele istoric începe să vorbească cu un alt distins domn pe care nu-l cunosc. Și discută în așa fel încât s-aud și eu ce și s-audă și cei din față ce, că doar nu contează că-i Hurezeanu în sală. Sau?! Și dovada de…să-i zic sfidare, ca să nu fiu rău și să-i zic nesimțire (?), nu se oprește aici. După 10-15 minute îi sună telefonul aceluiași istoric căruia nu i-am dat numele. Și ca orice om care se respectă (nu și pe cei din jur, în schimb), acesta răspunde la telefon și fuge din sală. No bine! După mai bine de jumătate de oră de la începerea discursului (care se dorea dialog), cineva se trezește să vină cu un microfon care să-l aducă vocea domnului Hurezeanu și la noi, ăștia mai surzi. Se mai discută puțin despre cerchiștii de la Sibiu.

Se tot vorbea la începutul întâlnirii despre dialog, despre cum vor ca această întâlnire să fie un dialog. De mai bine de-o oră, scriitorul vorbește într-una, fără a fi întrerupt. Eu cred că se trage de la sală, că și când ne-a chemat aici board-ul de turism pentru dialog, tot monolog a fost. N-am stat până la finalul întâlnirii, căci devenise obositoare povestea și-aveam impresia că nu duce nicăieri. Să-mi spună cineva care a stat până la final că m-am înșelat. Și-așa s-a terminat Festivalul Zile și Seri „Doinaș” pentru mine. M-aș bucura dacă s-ar organiza și la anul, dar cel mai probabil nu i-aș mai acorda atâta timp. Pe alocuri a fost timp pe care l-aș fi putut pierde mai frumos.

Arad, 4 aprilie 2015