3Poeme de T.S. Khasis

născut pe 22 ianuarie 1975, la Lipova, în județul Arad. A absolvit Liceul Industrial „Atanasie M. Marinescu“ din Lipova, în 1992. De cîțiva ani trăiește în Chesinț, comuna Zăbrani din Arad. În 2005 îi apare arta scalpării (Editura Vinea), volum nominalizat la Marele Premiu Prometheus – Opera Prima. Este laureat al premiului Euridice (2006); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, pentru Debut. Din 2010, membru al USR, filiala Arad.

 

t.s. feeling festive at zona trei

avea un stil unic de a fi necruțător și combativ –
rupea tot, mai ales cînd i se părea că
țara asta a luat-o razna
și noi, copiii lui, nu dezvoltam obiceiuri sănătoase.

de cînd mă știu am încercat să te-nțeleg.
citeam cărțile pe care le citeai tu,
îmi plăcea Luna pentru că într-acolo priveai tu
cînd fumai singur pe balcon,
aș fi futut-o pe maică-mea pentru că o futeai tu,
însă cu spurcații n-am putut să țin vreodată
pentru că, așa cum zicea cantona,
nu îți alegi echipa cu care ții
așa cum nu îți alegi părinții,
echipa cu care ții e un dat
și asta nu ai înțeles tu despre mine și laurențiu.
tu, marx și engels.

geniu, voință, asta voiai de la noi, și să schimbăm lumea.
campania din galia, fizică cuantică, stoicii,
dar niciodată recviemul lui mozart, niciodată brazii-nzăpeziți.
cînd fumez singur pe balcon
mă întreb dacă a fost vorba de voință
atunci cînd i-ai tăiat gîtul soției tale
sau cînd ai schimbat tactica și ne-ai arătat
cum se dă la coaste cu picioarele. kung fu
de luni pînă vineri. dar în weekend ce-aveai?
voiai să schimbi lumea? 5840 zile cu tine-n
apartament = 140160 ore de filme horror cu tine-n apartament.
voiai să schimbi lumea? de douăzeci de ani laurențiu rîde isteric
cînd o acvilă traversează cerul și eu nu-s în stare
să-l vizitez, am vorbi numai despre tine. forța mea la 40
înseamnă cafele și cîteodată un joint, fiică-mea care
trăiește în orașul generalului tău preferat și ceva ambiguu,
o stare contemplativă, ceva nedeslușit, cred că-i nepăsare.

cînd am hrană mănînc pînă borăsc, cînd am țigări
fumez pînă amețesc. nu iubesc pe nimeni. nu urăsc pe nimeni.

dar tot ai schimbat ceva:
ești singurul om pe care-am visat că-l omor,
acum pot să-ți spun, doar
ești de ani buni la 6 metri sub pămînt,
sub margarete și narcise – doamne, cît urai florile! –
deși încă mă cac pe mine de frică
cînd îmi aduc aminte de tine.
în zilele tale bune îmi spuneai
că meursault e mai tîmpit decît camus, doi învinși.
nu contează decît învingătorii, fiule, învingătorii.
ei, cum e? ai învins?

arta scalpării

îmi număr țigările mai am paisprezece
am calculat că dacă fumez cîte una
la fiecare 40 de minute
o să am ce fuma pînă dimineață
bună-mea o să-mi ia un pachet pe la 8 a.m
și tot pe la 8 a.m
voi reîncepe să acumulez și să pierd
și să caut un client pentru două cămăși de vară
60.000 bucata
(florian lungu zice că-n klangenfurt au conservator)
mă străduiesc să găsesc o cale de a comunica
nu pricep de ce dar toți par s-o facă
inclusiv laur care a devenit bărbierul ospiciului
într-o zi ca să ajung la arad
i-am șutit bătrînei 200.000 (nu mi-a reproșat nimic
știe și ea că nu mai are mult de trăit
statul român îi alocă lunar 800.000 lei vechi)
am băut două beri pînă să vină busul
am vorbit cu vînzatoarea și am fumat holbîndu-mă la ce era
pe rafturi
de ce bei? nu ți-e rau la mahmureală?
dacă aș avea o nevastă i-aș pune tot felul de întrebări idioate
da, dar tu nu ai.
tata îmi spune adeseori: fiule dă totul din tine, totul –
am cam dat
o constat cînd mă trezesc pe la 2 p.m.
și n-am nici un chef să ies de sub plapumă
cînd tre’ să mă spăl cînd tre’ să urinez ș.a.m.d.
și-atunci iluziile încep să curgă fără-ncetare
(sau șirul de alternative, spune-le cum vrei):
uneori oprindu-se brusc la cîțiva metri de sol
iulia balcanaș întinsă p’un divan de sticlă de orania
fluierînd dance me to the end of love
macaroane pulsatile urangutani plutind în cosmos…
în sfîrșit o cură zilnică
pentru a sparge orice blocaj
ieri mi-am îngroșat datoriile cu o pungă de cipsuri
cafea apă minerală țigări și bere
domnul care mi-a înmînat produsele
fredona o piesă celebră
acum îmi suflu nasul într-o fîșie de hîrtie igienică
și-n fața ochilor îmi joacă în caractere mari: 175.000 lei vechi

 

×

ne țineam de mînă ca doi îndrăgostiți și chiar credeam că-i așa,
dormeam unul pe umărul celuilalt în compartimente
care erau doar ale noastre, în ritmul lent și amplu al personalului
de petroșani.
ea avea 17 ani, speranțe mari și stil, eu 18, deja alcoolic. după ce
ne-am luat lumea-n cap

lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. cîteodată mă gîndesc la
ochii ei albaștri și nu-i pot compara cu nimic, la holul unui hotel
cu covor roșu
în care am împărțit ultimul sandvici cu șuncă, la avortonul pe care
pretindeam că-l iubim mai mult decît pe noi înșine.

– am și eu o viață, te rog nu mă mai suna, e suficient.
da, era suficient.
au fost ultimele ei cuvinte și de-atunci i-am uitat
numărul de telefon.
nu știu nimic despre dragoste, nu știu nimic despre moarte, nimic
despre extratereștri,
uneori urc sau cobor cu liftul și-mi spun:
las-o baltă, omule, las-o baltă

și asta-i tot ce se întîmplă cu-adevărat.


poeme de pe bookaholik.ro, tiuk.reea.net și  poesisinternational.com

Lasă un răspuns