Aradul, deschizător de drumuri

Mulţi dintre noi ştim că Arădenii au pus bazele multor domenii la nivel naţional, la Arad fiind înfiinţate de la prima şcoală pedagogică din ţară, primul conservator muzical din ţară şi până la prima fabrică de maşini sau de ceasuri din România. Domeniile ale căror baze au fost puse la Arad sunt însă mult mai multe. Acestea le voi enumera mai jos, oferindu-vă şi detalii despre istoria lor:

Preparandiaprima şcoală pedagogică românească din Transilvania, a fost înfiinţată la Arad în anul 1812, fiind de altfel printre primele instituţii de învăţământ din Europa, dat fiind faptul că prima şcoală normală a fost înfiinţată cu doi ani mai devreme, la Strasbourg. Şcoala a fost înfiinţată cu acordul Împăratului Francisc I al Austriei, iar printre primii profesori ai acestei instituţii se numără şi Dimitrie Ţichindeal ( 1775-1818 ) şi Constantin Diaconovici Loga ( 1770 – 1850 ). Pentru început, la preparandie învăţa 78 de elevi, iar cursurile erau ţinute de patru profesori: Dimitrie Ţichindeal, acesta fiind şi primul director al şcolii, dr. Iosif Iorgovici ( 1792-1820 ), profesor de matematică, fizică şi filozofie, Constantin Diaconovici Loga, profesor de gramatică şi epistolografie şi Ioan Mihuţ ( 1755-1830 ), profesor de pedagogie şi istorie.

Pe lângă pregătirea dascălilor, în preparandie se pregăteau şi preoţi, asta până la înfinţarea Institutului Teologic din Arad, în anul 1822. Pe vremea aceea, căpitan orăşenesc era sârbul Sava Arsici, acesta împreună cu Eustahia, soţia sa, acceptaseră ca în demisolul locuinţei lor, pe o durată de 15 luni, noua şcoală pentru formarea învăţătorilor, începând cu 3/15 noiembrie 1812. Condiţiile insalubre din acel demisol, cât şi promisiunile privind edificarea unei noi locaţii şcolare, au determinat mutarea provizorie a şcolii după nici cinci lunii de funcţionare – în „casele mici, scunde, puturoase luate de la neamţu în aranda de către Sava Arsici, în cursul lunii martie 1813”.

În anul 1815, Ţichindeal este destituit din funcţia de director, deoarece, împreună cu Moise Nicoară au susţinut numirea unui episcop român la Arad, în defavoarea celui sârb. Durata cursurilor școlii, de-a lungul perioadei de până la 1918 a fost: 15 luni între 1812-1814;  2 ani între 1815-1876;  3 ani între 1876-1884   și patru ani între 1884-1918.

Locaţiile în care funcţiona preparandia au constituit ulterior, din vara anului 1824, „Casa Fundaţională”, dăruita de văduva Eustahia Arsici spre promovarea “culturii naţiunii valahe”. Ne bazăm aserţiunea de mai sus pe datele culese la Serviciul de Carte Funciară, a căror vechime merge până în momentul punerii în aplicare a Patentei imperiale din anul 1853 pentru teritoriul Guvernământului civilo-militar al Ungariei. Ca atare, separarea printr-un gard a casei Arsici de Casa fundaţională, consfinţea despărţirea / în termeni juridici: ieşirea din indiviziune / unui imobil în alte două distincte, anul 1824 fiind estimat „terminus post quem”.

Anul 1876 aduce fuziunea Institutului Pedagogic cu Institutul Teologic, înfiinţându-se astfel Institutul Pedagogic-Teologic Român din Arad.

După înfăptuirea întregirii naționale la temelia căreia stau și viețile atȃtor învățători care au căzut în Războiul Mare (1916-1919), Școala Normală din Arad, continuatoarea tradiţiei vechii preparandii, participă, prin dascălii ei și coprul învățătoresc, la opera de consolidare și dezvoltare a României Întregite. În pofida constrângerilor ideologice și politice ale regimului comunist dintre anii 1944-1989, Școala Pedagogică de băieți, mai apoi Liceul Pedagogic (din 1966), slujite de dascăli formați, în majoritatea lor, în perioada interbelică/antebelică cu o pregătire cultural-pedagogică temeinică, au știut să imprime școlii aceleași note de exigență și de devotament, de instituție formatoare și modelatoare de minți și inimi stăpânite și pătrunse de pasiune și vocație pedagogică. Sutele de învățători, învățătoare care au fost formate în cadrul Liceului Pedagogic au onorat și onorează, nu doar școala romȃnească primară ori preprimară ci, chiar nivelul liceal și academic din România și de peste hotare. Astăzi, tradiţia preparandiei este purtată mai departe de către Colegiul Naţional „Preparandia Dimitrie Ţichindeal”.

Teatrul Vechiîn Arad a funcționat primul teatru permanent de pe teritoriul actual al țării noastre, acest lucru este o dovadă a importanţei pe care teatrul şi cultura în general au ocupat-o în viaţa arădenilor. Clădirea Teatrului Vechi, cunoscut și ca Teatrul Hirschl, clădire amplasată pe Str. Gheorghe Lazăr, nr. 1-3, a reprezentat multă vreme atât pentru turiști cât și pentru Arădeni, unul dintre cele mai interesante edificii ale orașului. Această clădire este ridicată în stil neoclasic și  a fost construită în anii 1816 – 1817 din inițiativa și pe cheltuiala lui Iacob Hirschl, un comerciant de origine vieneză. În arhivele arădene găsindu-se o petiție a proprietarului, Iacob Hirschl, din care reiese că această clădire-monument istoric datează din luna mai 1817.

La început, pe scena Teatrului Vechi au jucat ascociații teatrale germane și maghiare. Pe această scena a urcat și un personaj legendar al teatrului maghiar, Déryné Széppataki Róza (1793-1872). În luna noiembrie a anului 1817, pe scena acestui teatru și-a desfășurat activitatea o trupă de teatru german condusă de Cristofor Kun, data exactă a inaugurării Teatrului Vechi nefiind cunoscută. Un prim eveniment de seamă pe scena Teatrului Vechi a fost la data de 27 februarie 1818, reprezentarea unui spectacol în limba română de către elevii Preparandiei Arădene, această reprezentație fiind printre primele reprezentații teatrale românești din țara noastră. Reprezentațiile în limba română nu s-au oprit aici, în următorii ani acestea au fost continuate. Existența unui teatru permanent a adus în decursul anilor pe scena acestei săli numeroase spectacole, trupe prestigioase și artiști printre care se numără și Derynne (1818), Treumann (1845) sau Johan Strauss fiul (concertul din 1847).

Perioada de glorie, să-i spun așa, a Teatrului Vechi este cea de după anul 1848. În acea perioadă, este de remarcat faptul că în anii 1868, 1870 și 1871, pe această scenă au poposit la Arad, în turnee remarcabile, unele formații teatrale românești conduse de Mihai Pascaly și Matei Milo. Un lucru interesant este faptul că în cadrul acestor trupe activa ca sufleor marele poet român Mihai Eminescu. Teatrul Hirschl se închide în anul 1873. Asta pentru că în anul 1874 s-a deschis prima stagiune în sala de spectacole din teatrul actual.

Despre clădirea teatrului vechi se mai poate spune că din anul 1874 Teatrul Vechi a îndeplinit funcția de depozit pentru Teatrul Nou. În anul 1907, mai exact pe data de 30 noiembrie, se inaugurează primul cinematograf din Arad (printre primele din România), Cinematograful „Urania”. Prima reprezentație a unui film românesc datează din anul 1913, data de 16 aprilie, când pe ecranul cinematografului „Urania” a rulat filmul „Războiul Independenței”, film care a fost rulat timp de patru zile consecutive, având câte patru reprezentații zilnice. În anul 1917, sala de spectacole a fost modificată, primind forma pe care o are și în acest moment.

Când au apărut filmele cu sonor, cinematograful „Urania” a fost nevoit să își oprească activitatea din cauza că sala nu corespondea condițiilor noi de proiecție, astfel prezentânt risc de incendiu. La 1 decembrie 1933, cinematograful „Urania” se redeschide, rulând un film cu sonor care îi avea ca protagoniști pe celebrii Pat și Patachon. Până în anii 80, își continuă activitatea, atunci când este închis din cauza stării avansate de degradare a clădirii.

Conservatorul ArădeanNecesitatea unui conservator în Arad a fost consemnată în  jurul  datei  de  15  februarie  1833,  când  mai  mulţi  melomani  arădeni,  membrii ai Asociaţiei  iubitorilor  de  muzică – Gessellschaft  der  Musikfreunde (înfiinţată în acelaşi an)  s-au  întâlnit la reşedinţa unuia dintre ei, punând în discuţie acest lucru. Trei dintre cei  prezenţi  la  acea  discuţie  – Joseph Daurer, negustor de sticlărie, Ignatz Markovizs, comerciant  de  gravuri  şi  Peter  Nimsgem,  învăţător  al  unei şcoli primare, au hotărât înfiinţarea  Conservatorului  Arădean,  de  la  data de 1 mai 1833. Aceştia, beneficiind de susţinerea

Prima fabrică de maşiniMarta, adică Magyat Automobil Reszenvey Tarsasag Arad, a luat fiinţă în anul 1909 la Arad, fiind o sucursală a firmei americane Westinghouse, prin intermediul filialei din Le Havre, Franţa. Fabrica a luat fiinţă după ce la solicitarea din 1908 a primăriei din Arad de a se dota cu autobuze primeşte în 1908 un răspuns mai mult decât favorabil din partea Westinghouse Le Havre: oferta construirii unei fabrici pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Arad. Un an mai târziu, în 1909, producţia a început. Pe lângă motoarele destinate tracţiunii feroviare ce se fabricau la Marta, oferta fabricii cuprindea de la autobuze cu sau fără etaj, până la camioane de trei sau cinci tone, sarcină utilă. Începând cu anul 1910, la Marta se produc autoturisme cu diferite caroserii: Dublu-Featon, Landolet, Limuzină ş.a.m.d. Motoarele erau de 20, 30 sau 40 CP. Autoturismele de 20 şi 30 de CP aveau transmisie cardanică, iar cele de 40 CP aveau transmisia prin lanţ. Desigur, toate autoturismele erau produse sub licenţa firmei Westinghouse.

Aproximativ 150 de autoturisme Marta au fost fabricate până în 1912, când firma Westinghouse a dat faliment. Viitorul firmei Marta a devenit sumbru. Salvarea însă a venit din partea firmei austriece austro Daimler. Marta a fost preluată de această firmă şi sa trecut la reorganizarea producţiei, introducându-se modele noi de automobile, acestea sub licenţa Austro Daimler. Un autoturism mai uşor, având un motor de patru cilindri, de 2,5 litri şi cu o putere de 18/22 CP devine modelul de bază al fabricii. Acesta a fost folosit în general ca taxi in ţările europene centrale. în anul 1936 circula încă un taxi Marta care avea parcurşi peste un milion de kilometri, spre satisfacţia deplină a proprietarului.

De asemenea, camioanele Marta care au fost produse sub licenţa Daimler, după 1912, purtau binecunoscuta stea în trei colţuri. Între 1909 şi 1914 au fost fabricate peste 650 de autoturisme şi autobuze. Când a început primul război mondial, în 1914, producţia civilă a încetat şi la Marta. Din 1915 până în 1918 aici au fost fabricate numai motoare de avion. Primul război mondial s-a încheiat în 1918, atunci Imperiul Austro-Ungar se destramă, Transilvania unindu-se cu Regatul României. Prim uniunea fabricii de vagoane Weitzer cu fabrica Marta a luat fiinţă fabrica de vagoane Astra – prima fabrică română de vagoane şi motoare. În cadrul Societăţii Astra, fabrica Marta s-a redenumit, devenind Fabrica de Motoare. Acolo se construiau autocamioane, autobuze, autostropitoare, autoturisme, motoare de benzină sau gaz metan, unelte de precizie precum şi avioane.

Avionul de recunoaştere Astra-Porto, realizat aici după proiectul inginerului Ştefan Protopopescu şi avea un motor Hispano-Suiza de 300 CP, acesta a fost destul de apreciat de Armata Română, comandând 25 de bucăţi.
În cea ce priveşte automobilele Astra, ponderea au avut-o camioanele şi autobuzele, dar la comandă au fost executate, de asemenea, câteva automobile luxoase cu motoare de patru cilindri, de 8000 cm3 care dezvoltau o putere de 60 CP. Capitolul automobilelor fabricate la Arad s-a închis definitiv în anul 1926, toate utilajele fiind expediate la Braşov (Întreprinderea Aerodinamică Română – IAR)

Primul zbor din România al lui Aurel Vlaicuîn anul 1912, la Arad venea Aurel Vlaicu, direct de la Viena, acolo unde, la concursul aviatic internaţional de la Aspen, a câştigat trei premii. Vlaicu urma să întreprindă primul său zbor din România, după ce zborul care fusese programat la Blaj pentru data de 26 august 1911 fusese anulat din motive meteorologice. Ajuns la Arad în jurul orei 22, acesta este aşteptat la gară de Comitetul de organizare al zborului ce urma să aibă loc, în frunte cu Vasile Goldiş, redacţia ziarului Românul, reprezentanţii intelectualităţii româneşti locale şi o mulţime de admiratori. Aparatul său de zbor a fost adus de la Viena pentru a fi expus în sala de dans a Hotelului Central din Arad. Spectacolul aviatic al lui Vlaicu a fost aprobat de primăria oraşului, pentru ziua de 14 iulie, pe câmpul viran de la hipodrom, lângă Pădurea Ceala, pe locul unde astăzi se află Centrul de ocrotire a persoanelor vârstnice, Oborul, până la fostele fabrici Moda şi Arădeanca. Peste 25.000 de oameni din Arad şi din împrejurimi au fost prezenţi la demonstraţia lui Vlaicu. Câmpul de zbor de lângă Ceala era alb de costumele populare româneşti. Lojile pline lăsau să se vadă personalităţi arădene precum Episcopul Papp, arhimandritul Hamzea, familiile Mocioni, Cicio-Pop, Goldiş etc.  Spre fericirea celor prezenţi, inginerul aviator s-a înălţat cu aparatul său de zbor la peste 200 m, realizând o suită de acrobaţii, de la siimple planări, la treceri razante deasupra publicului, rotiri în cercuri, ridicări şi coborâri, viraje şi altele. Aurel Vlaicu s-a stins la un an distanţă, pe 13  septembrie 1913, la Băneşti, lângă Câmpina.

Prima linie ferată electrică din estul Europeila 10 aprilie1913, este inaugurată prima linie ferată electrică din estul Europei și a opta din lume, pe ruta Arad-Podgoria, care, până în 1965 la inaugurarea căii ferate Braşov-Predeal, a fost singura de acest fel din ţară.

Primul campionat de canotaj în 1923, are loc la Arad primul campionat național de canotaj din România, în organizarea Asociației Vâslașilor Murăș din Arad (actualul Club Sportiv „Voința” Arad)

Prima fabrică de ceasuri – Aradul a fost unicul oraş din ţară care a avut o fabrică de ceasuri, înfiinţată în 1951. La început, aceasta purta nume comune precum „Cooperativa Metalul”, „Precizia” şi de-abia apoi „Victoria”, având ca întemeietori pe Iosif Berenz, Simolan şi Hollosy. În anul 1951, în fabrica de ceasuri se produceau 300 de ceasuri în 12 luni, adica asamblarea unui mecanism dura o zi lucrătoare.

Iosif Berenz (1930), născut în Sânpetru German, a fost unul dintre întemeietorii fabricii de ceasuri şi a condus-o timp de aproape 40 de ani.

În primul an, unitatea a funcţionat cu 50-60 de angajaţi, fabricându-se la început roţi dinţate, iar din anul 1954 s-a trecut la producţia de ceasuri deşteptătoare, ochelari, umbrele. Activitatea de producţie a fost supravegheată de prof. instructor Szabo Andrei, ing. Kiri Petre şi ing. Friedrich Werner. Ceasurile se faceău sub marca „Precizia”, apoi, după anii ’60, au purtat denumirea de „Victoria”. Singurele piese de import pentru ceasuri erau arcul pentru mers, soneria şi rubinele pentru furcă şi balans. Restul componentelor se fabricau la Arad. Tot aici se realizau ceasurile publice din România, care indicau ora exactă (deşi de multe ori indicau ora exactă cu 5 minute mai devreme sau mai târziu) în toate pieţele publice din ţară.

Cognitive deficits that have four to a manic depression this helps; determine the lungs and treatment plan Viagra online – the best way to get drug… is chronic pain doctors results from hypomania to stay. Anything it fears could have metastasized are located and reduce – reflux and sensation.

Industria ceasornicelor era atât de populară şi de apreciată la Arad, încât s-a elaborat aici şi un „Manual al ceasornicarului” ‘n anii ’80. „Nu pot să nu-i amintesc pe oamenii datorită cărora calitatea produselor „Victoria” a fost recunoscută şi cerută atât pe plan intern, cât şi extern: maistrul Nicolae Burlan, ing. chimist Irma Wolf, ing. Ravencu Florica, ing. Grubei Alexandru (decedat)” – spune Marcel Berenz, fiul primului director al societaţii. În 1989, cel mai productiv an din istoria societăţii co­merciale, s-a ajuns la o producţie de 1.000.000 de ceasuri anual, iar numărul angajaţilor era de 1.300.

Piaţa de desfacere era vastă, iar „Victoria” era lider de piaţă în România, deşi preţurile practicate nu erau scăzute. La export, fabrica organiza transporturi în 27 de ţări de pe trei continente. Un ceas deşteptător costa între 15 şi 35 de lei, dar în funcţie de model putea depăşi 50-60 de lei, la ceasurile cu melodii. La Arad se produceau şi celebrele ceasuri cu cuc, însă comercializarea lor în sistemul comunist se făcea pe sub mână. Nu oricine îşi putea permite luxul de a avea un astfel de dispozitiv, şi nu oricui i se permitea să aibă… Ceasurile „Victoria” s-au produs în diferite sortimente: ceasuri deşteptătoare, ceasuri de perete cu pendul, ceasuri de perete cu meca­nisme cuarţ.

„Acţionând susţinut în direcţia realizării exemplare a indicatorilor de plan, colectivul de oameni ai muncii de la Întreprinderea de Ceasuri „Victoria” din Arad se preocupă temeinic şi de înnoirea şi diversificarea nomenclatorului de fabricaţie. Semnificativ în această privinţă este, între altele, faptul că în primele luni ale lui ’89 au fost introduse în producţie două noi modele de ceasuri: un ceas de voiaj, cât şi un ceas deşteptător, pentru copii – realizat în două variante constructive, aceste produse fiind caracterizate de parametri tehnico-funcţi­onali superiori, în concordanţă cu cerinţele benefici­a­rilor” – scria cotidianul local Flacăra Roşie la începutul anului 1989.

Astăzi, la fabrica Victoria se produc contoare de apă caldă şi de apă rece, şi picioare de metal sau plastic pentru industria producătoare de mobilă. Astfel, din cea ce însemna „Victoria” cândva, a mai rămas doar amintirea, cifrele scrise şi numele.

https://blogaradean.wordpress.com/2013/04/02/aradul-deschizator-de-drumuri/attachment/1578/

Prima fabrică de păpuşi din ţarăanul 1959 vine la Arad cu înfiinţarea primei fabrici de păpuşi din ţară – Arădeanaca. Ea este unica firmă din România care a produs păpuşi. Nici Ungaria, nici Bulgaria sau Iugoslavia nu au avut o asemenea producţie. Cea mai apropiată fabrică de profil s-a aflat în Rusia, dar calitatea păpuşilor ruseşti nu s-a apropiat de a celor româneşti. Până în 1989, Arădeanca avea aproape toată producţia destinată exportului, atât în ţări socialiste, cât şi capitaliste. Păpuşile „Nadia Comăneci” au fost în topul vânzărilor, alături de cele tip „Bebe”. După Revoluţie, Arădeanca şi-a pierdut încet pieţele de desfacere. Erau aduse din import manechinele „Barbie”, extrem de căutate de către românii care doreau cadouri scumpe pentru copiii lor. O „Barbie” originală costa peste 100 de euro, bani cu care românii puteau cumpăra 10 păpuşi de Arădeanca.

Primul muzeul al cofetăriei din ţară În anul 2006, la Arad, unul din ultimii cofetari de elită ai oraşului, a inaugurat Muzeul Cofetăriei, priml muzeu de acest gen din ţară. Adunând fie de la fiare vechi, fie de la urmaşii elitei de cofetari ai Aradului, utilaje de preparat dulciuri, sau alte obiecte ce se găseau acum câteva decenii în orice cofetărie, Ioan Gui a reuşit să umple două încăperi din casa lui pentru a le arăta şi altora cum stăteau lucrurile în industria prăjiturilor cu decenii în urmă. Pe lângă zecile de exponate, pereţii micului muzeu sunt împodobiţi cu imagini de colecţie, printre care şi o poză cu prima cofetărie din Arad, Cofetăria Matzky acolo unde astăzi este Mc Donald’s.

 

Bibliografie

FRANDEŞ, Dorin, Spaţii arădene care au găzduit muzica, Nomina, Piteşti, 2011.

***, Arad, Monografia oraşului de la începuturi până în 1989, Nigredo, Arad, 1999

ŢIGANU, Tiberiu, O istorie ilustrată a fotbalului arădean Vol.1, ASTRA-Sport, Arad, 2009

Ceasornicar.ro – totul despre ceasuri

papusiaradeanca.blogspot.ro – Un blog cu şi despre papuşile fabricate la Arădeancă

smcars.net – Car blueprints

preparandia200.ro – Preparandia din Arad, 200 de ani de la înfiinţare