Coincidențe stranii sau dușul pe roți

Aveam eu obiceiul acum vreo…să tot fie trei ani, să postez poze și întâmplări de prin județul Arad și să le numesc anomaliile lui Arad. Băi, și m-am oprit la un moment dat, dar anomaliile nu se opreau, de parcă m-ar fi rugat să continui și eu. Panourile turistice din municipiu care te trimiteau la mama dracului, pe o engleză stâlcită, panourile de la Curtici, care când intri în localitate îți urează drum bun, porcii din Alfa, caii de pe centru, câte și mai câte. Băi, cum zic, nu s-au oprit. Aș fi avut material în ăștia 2-3 ani pentru articole zilnice. Și articole bune, lungi și scrise bine, băi, nu ca alea din archiu, culmea. Dar m-am oprit, c-am zis că-i prea multă energie negativă și oricum orașul n-o duce bine pe planul ăsta.

Dar s-a întâmplat ieri o chestie pe care nu mi-o puteam imagina. De ceva vreme mă tot lovesc de coincidențe și parcă, parcă, încep să cred în karmă și reîncarnare și chestii d-astea mai orientale puțin. Ideea e următoarea. Mă uitam (ascultam, adică) podcast-ul dintre show-uri, al lui Teo, Vio și Costel, ăia trei de fac stand-up și-l fac bine de tot. Băi și ziceau ăștia ceva de genul că de unde-a apărut ideea în bancurile românești că toate blondele-s „cu probleme la mansardă”, ca să citez un mare jurnalist arădean, că de fapt nu-i așa. Și au adus argumente, nene, cum că blondele nu-s proaste.

Și, ca să vedeți cum universul crează coincidențe care te fac să crezi că viața e mai mult decât un șir de coincidențe, de fapt. După ce termin podcastul, care are o oră și ceva, dau să răsfoiesc news-feed-ul, să văd ce se mai întâmplă pe facebook, că na…nu putem fără, e clar. Și peste ce dau? Peste o mega-știre cum că – citez din Aradon – Tramvaiele din Arad devin biblioteci pe roți. Dau click pe link, curios din fire și, ce să vezi, cine vorbește despre idee!? Boghi…ceva. O blondă, adică. Și ce mai blondă, aș zice.
blondaPăi nu-i asta o palmă pe care karma le-o dă celor trei de la podcastul dintre show-uri? Ei bine băieți, veniți pe 23 august la Arad, din ce-am înțeles. Faceți cumva să o cunoașteți pe duduie, că tare mi-e că o să refaceți episodul nouă din podcast, ăla în care ziceață că blondele nu-s cu probleme la mansardă. Sau poate-s eu rău și asta-i doar excepția aia ce întărește regula.

Acum să și explic de ce mi se pare că-i cu probleme la mansardă. Înainte de asta, dacă vreți să aflați ce-nseamnă probleme la mansardă, mai exact, căutați emisiunea ăluia, ca să nu înțelegeți greșit și să mă acuzați pe nedrept. Așa. Să vii în Arad, oraș cu tramvaie construite cel târziu în 1976 (GT-urile) sau 1987 (Tatra T4-urile) și cumpărate de la nemți, care le vindeau pentru piese, de fapt, și să pretinzi că poți face în ele ce-au făcut ăia în Cluj, Iași – „orașele, județele unde Consiliul Județean se implică în această direcție, extrem de necesară” – ca să citez din doamna blondă. Deci (că prea bat câmpii și nu se înțelege ce zic), să pretinzi că poți face așa ceva în tramvaiele din Arad, cu populația din Arad, e o anomalie inimaginabil de mare.

Mi-e clar – și sunt sigur că și vouă – că ăsta-i unul din proiectele făcute din birou. Că domnii și doamnele n-au fost cu tramvaiul din Arad în ultimii zece ani. Sau or fi fost cu Imperio, când l-au „inaugurat”, dar atât. E clar și că n-au citit în ultimii zece ani ceva serios, decât cărți de rugăciuni, eventual de bucate și d-alea motivaționale. E clar că ăștia nu știu că tramvaiul din Arad nu în bibliotecă pe roți trebuie transformat, ci în duș pe roți. E clar că ăștia nu îs conștienți că prima dată trebuie să convingem arădeanul să meargă la bibliotecă, apoi să încercăm să ducem biblioteca în mijlocul arădenilor. Io propun să vă axați – sau hai că zic focusați, că poate-nțelegeți mai ușor – pe biblioteca aia pe bune, nu aia pe care o visați voi în tramvaie. Adică aia de poartă numele lui Xenopol, că săraca se chinuie. Sau mie, cel puțin, așa mi se pare. Are evenimente mici și discrete, cât să ocupe timpul personalului, are cam aceiași „clienți” ca și acum zece ani, iar la ce se-ntâmplă în Sala Concordia merg fie elevii obligați de profesori, fie pensionarii opriți din drumul acasă-piață.

86_131-4b-DZ 1Zice micuța blondă că și-a „dorit de mult să ducem Aradul printre județele unde lectura este facilitată pe mijloacele de transport în comun”, dar eu sunt de părere că prima dată ar trebui puse la punct separat cele două probleme. Facilitează lectura în general. Vezi ce faci cu biblioteca „centrală” și cu cele din cartiere, unde efectiv nu se întâmplă nimic, iar personalul are atitudinea pe care te aștepți să o aibă după ce 10-20 de ani au făcut același lucru – nimic. Apoi te ocupi de transportul în comun – schimbi naibii tramvaiele alea vechi de trei-patru decenii care parcă se roagă de noi să le dăm la fier vechi, că nu ne mai suportă. Și dup-aia te poți gândi serios la „facilitarea lecturii pe mijloacele de transport în comun”, dacă tot ai tu visul ăsta „de mult”.

În Arad nu poți citi în tramvai – cu o mână pui muzica de pe telefon, ca să n-auzi manelele ascultate de vatman, iar cealaltă mână o ții la nas, să nu îți cadă de la miros. Atâta tot. Dar Ei n-au mers cu tramvaiul, Ei nu știu toate astea. Și nici nu-i interesează, Ei au proiectul în minte „de mult”, așa că îl vor face. Atenție doar să nu scăpați cărțile prin găurile din podelele tramvaielor 🙂

Să nu ziceți că-s gigă contra și doar critic, vin și cu o alternativă:

CTPDus

Lasă un răspuns