Aradul și pliantele lu’ pește prăjit – Editorial Aradculture.ro

Domnilor din Primărie,

Nu prin cărți, pliante sau broșuri putem atrage turiștii în oraș, ci prin evenimente. Materialele tipărite nu atrag, oricât de interesant ar fi conținutul sau aspectul acestora. Staticitatea nu-i atractivă. Și în fond, prin aceste materiale putem doar să le prezentăm orașul și istoria acestuia turiștilor, nu și să-i atragem aici. În schimb, prin evenimente și festivaluri – lucruri vii, am putea să-i convingem că au și ce să facă în Arad, nu doar ce să vadă. Ba mai mult, dacă tot așa continuă treaba cu restaurările și „modernizările” din oraș, în curând nu vor mai avea nici ce să vadă.

Peste tot, evenimentele sunt cele care constituie punctual de atracție a turistului, iar patrimonial construit e doar un bonus. Se poate face așa ceva și în Arad. Trebuie să se facă așa ceva și în Arad, pentru că nu avem o clădire sau un monument care să atragă turiștii. Nu avem niciun turn, fie el de fier, făcut la Reșița sau din piatră, dar înclinat. În schimb, unii dintre noi visează la mini-Louvre-uri, dar asta-i partea a doua.

Revin la evenimente. S-ar fi putut păstra Rock pe Mureș, s-ar fi putut dezvolta, se pot dezvolta și mai mult festivalurile de teatru Festivalul de Teatru Nou (că Underground probabil ne zgâria pe timpan, EuroMarionete și cel de Teatru Clasic), se poate dezvolta fARAD-ul în așa fel încât să fie un festival de referință pentru viața cinematografică din partea asta de continent. S-ar putea organiza festivaluri și pentru alte genuri muzicale (jazz, electronică, folk…) – vezi festivalul de Jazz din Timișoara, care a avut un line-up genial (deși organizarea a fost deplorabilă), vezi festivalurile de folk din Alba Iulia, Brăila… Pecica (!), vezi festivalul de blues din Sighișoara, de rock de la Râșnov, de electronică de la Bonțida (!). Sau s-ar putea face un festival mare care să le cuprindă pe toate (vezi Sziget Festival). Ar atrage în Arad câteva zeci (sau dacă-s mai optimist, sute) de mii de turiști. N-ar sta mult, poate, ci ar sta doar pe durata festivalului, dar dacă ar fi un festival mare și vreo 2-3 medii, s-ar asigura numărul de turiști care să țină orașul viu. Și să nu-mi spună nimeni că nu-s fonduri, c-am văzut cât a trecut din bugetul de pe 2014 în cel de pe 2015, că n-au fost în stare să folosească banii. Nu-i trist că are Bonțida, o comună cu trei-patru mii de locuitori festival mai atractiv decât toate evenimentele dintr-un „an cultural” Arădean?

Și Zilele Aradului, de ce să le manelizăm și să imităm petrecerile câmpenești? De ce nu putem să avem și noi evenimente faine, eventual piese de teatru, proiecții de filme, concerte cu trupe faine… toate-n aer liber, că tot e ținut vara evenimentul. Am putea. În schimb, noi îl chemăm pe Tinu sau pe Nu-știu-cine de la nu-știu-ce-oraș și mergem pe ștrand să mâncăm tocană făcută-n ceaun. Și dacă se întâmplă, ca prin minune, să fie invitat cineva care cântă muzică bună, hai să zicem un rock-folk-blues-jazz combinat cu operă (să zicem Ioan Gyuri Pascu), noi mergem să stăm în fața scenei, să bem bere și să spargem semințe. Asta până se prăjesc micii.

Continuarea pe Aradculture.ro