Nopcsa. Scurt istoric al familiei (Partea II)

PRIMA PARTE. După ce în postarea precedentă legată de istoria familiei Nopcsa am prezentat un scurt parcurs al acesteia înainte de maghiarizarea numelui și despărțirea în două ramuri distincte, realizată după 1701, dar și a primilor doi nobili ai familiei, a venit timpul să povestim despre ramura maghiarizată, ramura înnobilată a acestei familii.

Ladislau Nopcsa (1794-1884)

(…) Cel de-al doilea nobil din familie, Ladislaus Nopcsa, s-a născut în 1794, la Fărcădinul de Jos și a fost una dintre cele mai controversate figuri ale timpului său. Românii îl numeau Vasile, iar maghiarii Laszlo, însă mai târziu avea să devină cunoscut ca Baronul Față Neagră. Începând cu anul 1833 a ocupat funcția de Comite Suprem al Hunedoarei, prezentându-și în 1848 demisia la Deva, în fața revoluționarilor unguri, datorită poziției sale anti-maghiare. La insistențele lui Andrei Șaguna, participă la Marea Adunare Națională de la Blaj alături de Barițiu, prieten apropiat al acestuia, fiind ales ca vicepreședinte al delegației române ce a transmis la Viena revendicările ardelenilor. Dat fiind faptul că s-a declarat un clar susținător al cauzei românilor transilvăneni, revoluționarii unguri îi devastează castelul de la Zam, în care acesta păstra piese arheologice din Comitat.

În 1860, Jókai Mór lansează un roman despre un baron extrem de bogat și influent care, în secret, conducea o bandă de tâlhari ce jefuia nobilimea maghiară și transporturile de aur dinspre minele din Apuseni înspre Vinea. Acest roman se numea „Sărmanii Bogați”, iar baronul Hațeghi. Personajul, supranumit Față Neagră – pentru că în timp ce jefuia, își acoperea fața cu o mască – se asemăna foarte bine cu Baronul Vasile Nopcsa. Acesta din urmă a avut de suferit din cauza acestei asemănări, plecând pentru o perioadă la Viena, unde a intentat procese în justiție scriitorului maghiar, acuzându-l de calomnie. În 1884, însă, cu câteva zile înainte de finalizarea ultimului proces, acesta moare, scriitorul declarând la ultima ședință de proces că în cartea sa nu este vorba despre nicio persoană în viață.

Francisc Nopcsa (1815-1904)

Baronul, căsătorit de două ori, a avut cu fiecare dintre consoarte câte un copil. Din prima căsătorie l-a avut pe Francisc, născut în anul 1815 în aceeași localitate ca și tatăl său, urmând școala la Academia Theresiană din Viena. După absolvirea studiilor, servește în armata austriacă, în 1834 devenind colonel, iar doi ani mai târziu căpitan al unui escadron de husari. Între 1840-1843 deține funcția de camerar al Principelui Carol Ferdinand, însă din cauza implicării tatălui său în evenimentele de la ’48, acesta este nevoit să renunțe la armată și să plece în Italia, aici dedicându-se studiului botanicii. Câțiva ani mai târziu se întoarce în Transilvania, iar în 1861 devine Comite al Hunedoarei, după care șef al Fiscului și Tezaurier. Mai târziu este decorat cu ordinele de cavaler al Sf. Mauriciu și Sf. Lazăr, fiind ridicat în rang de locțiitor al șefului Unității Regale a Armatei Crăiești și membru al Casei Regale și Ministerului Regal.

Îndeplinește între 1868 și 1895 serviciul de Cancelar al Reginei Elisabeta a Ungariei și a Împărătesei Sissi a Austriei. Francisc Nopcsa locuiește la Deva, având o casă în curtea Fiscului Regal, o altă casă la Viena, în curtea Cancelariei Împărătești, dar și la Săcel, unde fratele său Alexis avea un castel pe care îl înfrumusețează aducând o multitudine de specii de copaci de pe întreg mapamondul. De asemenea, Francisc Nopcsa a fost cunoscut și ca prieten al bisericii romano-catolice din Hațeg, biserică a cărei lucrare de restaurare din 1893 o finanțează și în care este înmormântat în anul 1904.

Alexis Elek Nopcsa (1848-1918)

Din cea de-a doua căsătorie, Vasile Nopcsa l-a avut pe Alexis – sau Elek, născut chiar în anul revoluționar 1848. La fel ca fratele său, studiază la Viena după care face parte din armata austriacă până în 1866 când, tânăr ofițer fiind, este rănit și căzut prizonier în Cehia în războiul austro-prusac. Ajunge ca militar până în Mexic, în drupele du husari din garda Împăratului Maximilian, însă după 1867 se întoarce în țară, renunțând la cariera militară. În 1876 se căsătorește cu Contesa Matilda Zelenski din Arad, aici apărând legătura familiei Nopcsa cu orașul de pe Mureș. Un an mai târziu se naște Franz, primul fiu al lui Elek și al contesei Matilda, doi ani mai târziu născându-se și cel de-al doilea, numit tot Elek, iar în 1883 îi vine pe lume și fiica Ilona. Fondează Societatea de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara, iar între 1896-1897, datorită plecării băieților la studii la Viena, se mută la Budapesta unde devine director adjunct al Teatrului Național de Operă al Ungariei.

PARTEA A TREIA