„Au fost oameni deosebiți…și-mi amintesc cu drag de ei.” – Interviu cu prof. Stana Filimon despre șvabii din Sântana

2012-02-01-17-11-24Despre povestea șvabilor din Sântana s-a mai scris și prin alte locuri, am mai scris și eu articole, însă am vrut să ascult și amintirile și opiniile celor care au intrat în contact direct cu această comunitate. Am ales o persoană care a trăit în mijlocul comunității germane timp de mai bine de trei decenii, fiind o susținătoare a tuturor acțiunilor desfășurate de aceasta, deși este româncă. Este vorba despre doamna Stana Filimon, născută la Bârzava, în județul Arad, profesor de istorie la Școala Generală „Sfânta Ana” din Sântana, până în anul 2012, fosta mea profesoară de istorie și dirigintă.

M-am întâlnit cu dânsa într-o seară cu ploaie și vânt, pe la începutul lui decembrie, anul trecut. Ne-am bucurat să ne revedem după aproximativ doi ani. Cel puțin de partea mea, bucuria a fost semnificativă.

Eugen Rogojan – Pentru cei care nu vă cunosc, am rugămintea să spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Stana Filimon – Mă numesc Stana Filimon, sunt profesor de istorie, pensionar din 2012. Din cei 61 de ani pe care îi am în momentul de față, 36 de ani i-am petrecut în învățământ și voi prezenta pe scurt istoricul șvabilor așezați în Sântana la începutul secolului al XVIII-lea.

Eugen Rogojan – Ca o scurtă introducere, prezentați-ne o sinteză a istoriei localității.

Stana Filimon – Trebuie spus că terenul pe care au fost așezați șvabii, a fost locuit din timpuri străvechi. Urme de locuire există încă din Epoca Neolitică, apoi, apropiindu-ne în timp de era noastră, găsim urme de locuire din epoca Hallstattiană, aici fiind vorba despre cetatea de pământ de la Sântana, una din cele mai întinse ca suprafață din Europa. De asemenea, în zona gării din localitate s-au descoperit rămășițele unei așezări dacice din secolele II-III după Hristos, săpăturile fiind făcute în anul 1954.

Sântana astăzi ca localitate are în componență trei mari…cartiere, dacă le putem numi așa. Există Comlăușul, ca cea mai veche parte a localității, apoi Sântana, întemeiată de șvabi și Satul Nou, zona cunoscută drept colonia, formată după cel de-al doilea război mondial, începând din 1945. Partea de localitate cu cea mai veche atestare este Comlăușul, datând din 1334. Acesta este amintit în listele de zeciuială papală, aparținând atunci Arhidiaconatului Pâncota. În 1561 este amintit din nou, de data aceasta aparținând administrativ de Cetatea Ineului, iar patru ani mia târziu de comitatul Zărand, intrând atunci sub stăpânirea turcilor. În acest timp de ocupare otomană, localitatea are parte de o decădere economică, fiind menționat în 1665 doar ca un cătun.

După Pacea din 1699, de la Karlowitz, ca urmare a instaurării dominației habsburgice care o înlătură pe cea otomană, comitatul Zărand din care făcea parte și Comlăușul, intră în componența Imperiului Habsburgic. Aceștia pentru a putea stăpâni eficient și pentru a valorifica teritoriul cucerit, trec la colonizarea unei populații proprii numeroase în această zonă. Și nu numai în această zonă.

Imagini din timpul săpăturilor efectuate la situl arheologic Sântana-Cetate. foto@cimec.ro

Eugen Rogojan – Puteți aprofunda puțin acest subiect al colonizării șvabilor?

Stana Filimon – Colonizarea șvabilor în zona localității comlăuș s-a desfășurat în mai multe etape.  Astfel, în 1736, la inițiativa nobilului Jakob Bibich, au fost aduse aici șase familii de coloniști germani originari din Bavaria. În 1742, sosesc 29 de familii, iar în 1744, încă 17 familii din Baden Wurtenberg, Turingia, Westfalia, Tirol și Bayer. Acestora li s-au oferit terenuri, materiale de construcții, iar prin forța de muncă proprie, șvabii și-au construit primele case în ceea ce avea să devină mai târziu o localitate de sine stătătoare. La 26 iulie 1742, Împărăteasa Maria Tereza dă numele localității de Sfânta Ana și îi conferă dreptul de a ține 3 târguri anuale și 2 piețe săptămânale. tot atunci se înființează și cimitirul. Șase ani mai târziu, printr-un decret al Împărătesei, localitatea este ridicată la rangul de târg. În ultimul an al deceniului 5 din secolul al XVIII-lea, Bibich finanțează construirea bisericii catolice, care va fi dată în folosință în 1751,  fiind menționată atunci și o școală populară cu 20 de elevi în Sântana. În 1760 se înființează și prima școală populară în Comlăuș, numită Trivialschulle. Un fel de școală elementară a zilelor noastre. În perioada 1755-1767 se construiește clădirea gimnaziului, care a funcționat pentru copiii familiilor de nobili, sub conducerea călugărilor piariști, dar care a fost desființat în 1783.

Eugen Rogojan – Care a fost evoluția demografică a comunității și ce evenimente majore din viața acesteia merită amintite?

Stana Filimon – În 1771, la Sântana existau 254 de familii de iobagi germani, cu drept de strămutare și două familii de jeleri. În 1789 este amintită o manufactură de mătase la Sântana, existând și o plantație de duzi, pentru materie primă. În 1791 în istoria Sântanei are loc un eveniment cu urmări grave pentru localitate, atunci izbucnind un incendiu de proporții devastatoare. În urma incendiului rămân doar trei case nearse. În 1835, în Sântana existau 4.882 de locuitori, iar doi ani mai târziu este menționată prima farmacie din localitate.

Un nou incendiu devastator are loc în Sântana în 1858, când ard peste 1000 de case și chiar și biserica din localitate, care este reconstruită și resfințită zece ani mai târziu. până în 1870, populația a scăzut considerabil, înregistrându-se atunci 4804 locuitori. Această scădere poate fi explicată și prin epidemia de boli infecto-contagioase din acea perioadă. În 1871 se construiește linia de cale ferată și gara. De remarcat este conflictul din 1899, când oamenii bogați ai localității voiau să îl numească primar pe Josef Jester, însă majoritatea populației îl susținea pe Anton Schöller. Această răzvrătire a țăranilor a rămas înscrisă în istoria localității sub denumirea de Antonskrieg (n.r. – Războiul lui Anton). Povestea spune că în timpul luptei dintre cele două tabere, femeile care își vindeau produsele în piață s-au dus și ele „pe câmpul de luptă” și au aruncat cu ouă și cu roșii în adversarii lor.

în 1900, populația sântanei ajunge la 5130 de persoane și se începe construirea grădiniței, în curtea gimnaziului, aceasta funcționând până în 1963. În 1910, populația cuprindea 5814 locuitori, iar în 1911 are loc acțiunea de pietruire a străzii principale, din zona centrală până la gară, lucrare făcută cu meșteri italieni. După 1918 se înființează gimnaziul român.
Sântana devine reședință de plasă în 1926. În 1938 se sfințește și biserica catolică din Comlăuș. Tot legat de spiritualitate și religie, merită amintit că până în 1940 în Sântana a existat și o importantă comunitate evreiască. în 1941 evreii au fost obligați să plece la Arad. Dovadă a trecerii lor pe aici este și cimitirul evreiesc, care mie mi se pare impresionant de văzut.

Eugen Rogojan – A venit Războiul…Care a fost soarta localității și a comunității după cel de-al doilea Război Mondial?

Stana Filimon – În 1945, la sfârșitul războiului, germanii din România sunt deportați în URSS. Și șvabii din Sântana au cunoscut momentele cumplite ale deportării. Îmi amintesc poveștile auzite de la o vecină, care mi-a spus cum au mers în vagoane de animale câte 10-15 zile până au ajuns în lagărele de muncă. Mi-a povestit cum la trei ani după ce a plecat, fiica ei cea mică a murit și cum și-a salvat alt copil de la deportare mințind autoritățile că nu are vârsta potrivită. În 1945, șvabii nu numai că au fost deportați în URSS, dar în baza decretului 187 au fost și expropriați, luându-li-se nu doar terenurile agricole, dar chiar și casele, acestea fiind restituite, însă, în 1956 prin decretul 81.

Cât despre evoluția istorică a localității după război, amintesc că în 1950, Sântana se unește cu Comlăușul, până atunci fiind două entități diferite – Comuna Sântana și Comuna Comlăuș. Anul următor se introduce pentru prima dată curentul electric, de la un grup electrogen de câteva străzi. La momentul retrocedării proprietăților naționalizate, localitatea avea 11.932 de locuitori. În 1966 se înregistrează 12.594 de locuitori, dintre care 5.503 români, 6.873 șvabi, 323 maghiari, 7 slovaci și 233 aparținând altor etnii. Treptat, însă, în perioada comunistă, populația șvabilor,  sub pretextul reunificării familiilor, a plecat în Germania de Vest. Până în 1990, emigrează în Germania 4126 de șvabi, însă cei mai mulți au plecat după revoluție.

Eugen Rogojan – Sași vânduți de ceaușescu germaniei au existat, însă de șvabi nu știu. Mă puteți lămuri?

Stana Filimon – Au existat, da, categoric. Oficial, nu se vorbea despre așa ceva, dar este cunoscut faptul că s-a folosit această metodă, iar pe lângă banii pe care îi primea oficial statul se ofereau și neoficial anumite…cotizații, ca nemții să primească formularele. Era mare lucru până primeau formularele pentru a pleca în Germania, iar pentru asta erau nevoiți să aibă cunoștințe care să le sprijine cu bani. Prin mită se putea primi formularul. Locuiesc în casa asta din 1978, dar în Sântana locuim (n.r. – dânsa și soțul acesteia, Filimon Ștefan, profesor și dumnealui) din 1786…și am fost pe strada asta primii români. Eu îmi amintesc cum povesteau vecinii mei despre ei și despre alții, cât erau de fericiți că primeau formularele, căci odată ce aveau formularele, erau cu un pas către germania. Deci, pentru a primi formularele pentru plecarea din țară, se dădeau bani neoficial, la cunoștințele „mai cu influență”.

Eugen Rogojan – Ați spus că ați fost primii români pe strada asta. Acum câți nemți mai sunt?

Stana Filimon – Pe strada noastră (n.r. – Strada Ghioceilor)… păi e Sallineni aici (la o casă distanță) și…da, mai e Mișkele, cu maică-sa, dincolo de șosea (n.r. – Strada Municii) și…alții nu mai știu. Și vă spun că în 1978,  în octombrie când ne-am mutat aici, era doamna Matei, nemțioaică măritată cu un român, deci domnul Matei era singurul român, că în rest erau numai nemți. Mergeam pe stradă și numai Kriskot (n.r. – Grüss Gott) în stânga, Kriskot  în dreapta, salutam femeile. Mă gândeam că ele nu au de unde să știe că eu sunt româncă și o să se uite la mine că nu salut. Da…lumi diferite.

Alături de cadre didactice de la Școala Generală „Sfânta Ana” din Sântana, în 2012, înainte de a ieși la pensie.
Alături de cadre didactice de la Școala Generală „Sfânta Ana” din Sântana, în 2012, înainte de a ieși la pensie.

Eugen Rogojan – Care sunt, din punctul dumneavoastră, diferențele cele mai mari dintre Sântana de atunci și aceasta de acum?

Stana Filimon – Diferențele pot să fie pozitive și negative. La o primă vedere, Sântana de atunci era o așezare în care domnea ordinea și disciplina. Acestea erau cuvintele care puteau să caracterizeze locuitorii de atunci ai Sântanei. O curățenie deosebită! Și trebuie menționat neapărat faptul că șvabii din localitatea Sântana, dar nu numai ei, ci etnicii germani din România, au avut o influență pozitivă asupra comunității românilor cu care au venit în contact. Deci asta e diferența…la prima vedere asta îmi vine să spun, că atunci era curățenie, foarte multă curățenie. De exemplu, ce m-a frapat: am fost pe câmp. Treci linia ferată (n.r. – pe drumul Zimandu Nou-Sântana) și intrii în țarina Sântanei și am văzut – nu știu dacă și acum e așa – și în stânga, și în dreapta, plin de gunoaie. Ceea ce e inadmisibil. Din moment ce se adună gunoaiele, e trist că oamenii le aruncă pe marginea drumului, nu au pic de bun simț și respect pentru ceilalți.

Eugen Rogojan – Și nici pentru ei…

Stana Filimon – Și nici pentru ei, din păcate, ai dreptate.

Eugen Rogojan – Cum vedeți viitorul comunității germane din Sântana și ce altceva vă mai amintiți despre aceasta?

Stana Filimon – Cei care au avut de gând să plece, au plecat deja de mult, iar cei care au rămas, nu mai au gând de plecare. Nu văd schimbări mari, consider că și acum ei au rol pozitiv în comunitate, pentru că prin intermediul lor au venit asociații și investitori din germania care au sprijinit întreaga comunitate sântăneană. Și încă un aspect: au trăit în relații foarte bune, chiar dacă evenimentele istorice, mai ales că sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial i-ar fi făcut să se încontreze unii împotriva altora. Dar au avut atâta discernământ încât să deosebească binele de rău, să vadă de unde vine cu adevărat răul și să fie în relații foarte bune cu vecinii români.

O altă caracteristică a comunității șvăbești – știu asta și din ce discutam cu vecina mea Katineni, este că a fost o comunitate relativ închisă, în sensul că păstrau cu mare sfințenie obiceiurile. Păstrau rânduiala bisericească, cu o foarte mare sfințenie. Orele de mers la biserică erau literă de lege…era impresionant atunci când Sântana era locuită de nemți în majoritate, să-i vezi dimineața la ora zece cum mergeau la biserică. Și când ieșeau de la biserică, erau pline străzile. Și foarte rar se căsătoreau cu persoane din alte etnii, deci foarte rar existau căsătorii mixte, așa se și explică faptul că s-au păstrat ca etnie mai bine de 200 de ani.

De asemenea, au fost oameni de foarte mare încredere. Zic asta pentru că am trăit alături de ei; l-am avut pe Toncibaci vecin, plecam în concediu vara, câte două luni. Îi lăsam cheia de la casă și când mă întorceam, toate erau așezate, curățate, curtea n-avea buruieni, de parcă n-aș fi plecat nici măcar o zi, așa erau toate. Au fost oameni deosebiți…și-mi amintesc cu drag de ei.

Eugen Rogojan, 2 decembrie 2014

Spenden durch PayPal



Monatliche Spende durch PayPal

Variante de donație



Lasă un răspuns