Istoria localităților de pe Drumul Vinului – Păuliș

Fiind prima localitate de pe parcursul aşa numitului Drum al Vinului din judeţul Arad, Păulişul este atestată documentar pentru prima dată în anul 1333 sub numele de Paululese, urmând ca în anul 1334 să apară în registrele dijmelor papale sub denumirea de Sacerdos de Paulese sau Sacerdos de Paululese, după numele oridnului călugărilor Paulini din Cetatea Cladova, localitatea Păuliş este prima localitate pe aşa numitul „Drum al vinului” din judeţul Arad.

Localitatea a fost menţionată pentru prima dată pe hartă în anul 1560, denumirea acesteia fiind de Palelese. Actuala denumire este menţionată prima dată în anul 1752, urmând ca în 1828 localitatea să se numeasăc Vetus Paulis, apărând tot atunci şi Neo Paulis pentru partea nord-vestică a actualei aşezări. După ce în 1913 a fost dat în folosinţă tramvaiul electric, a fost schimbată denumirea în Palos, iar după Unirea din 1918, localitatea revine la numele de Păuliş. Zona geografică în care se află întreaga comună Păuliş este la poalele dealurilor din treapta sudică a Munţilor Zărandului, pe malul drept al Mureşului, fiind cunoscută sub denumirea de Podgoria Aradului, datorită producţiei de vinuri de înaltă calitate. Localitatea Păuliş este situată la 7 km de Lipova şi la 18 de Arad, iar modalităţile de de a ajunge aici sunt Drumul Naţional 7 şi magistrala feroviară 200 Arad-Deva-Sibiu-Bucureşti, Păulişul având atât gară cât şi o haltă, situată la intersecţia DN7 cu magistrala feroviară 200. Vatra satului este de 123 ha.

După ce nenumărate descoperiri arheologice ne-au arătat că pe spaţiul actualei localităţi a existat viaţă încă din perioada secolului II Î.e.n, amintim unele fapte istorice relativ actuale, în comparaţie cu perioada de provenienţă a obiectelor de artizanat descoperite de arheologi. Unul dintre aceste fapte este acela că în 1650, Păulişul se afla sub conducerea Cetăţii Ineului. Pentru a împiedica trecerea cetăţii Ineului de partea turcilor, Gheorghe Rakoczy al II-lea. atacă la Păuliş, în anul 1658, trupele otomane conduse de paşa Ghenan, învingând la 27 iunie 1658. Teritoriile au fost însă ocupate de turci în luna august a aceluiaşi an. Timp de 35 de ani a durat această ocupaţie, în 1693 fiind eliberat de armata austriacă sub comanda generalului Sigbertus Heisterus. În 1699, după Pacea de la Karlowitz, asemeni întregului comitat al Aradului, Păulişul intră în subordinea regatului Ungariei.

Ca urmare a faptului că nobilimea maghiară a cerut ca grănicerii să fie transformaţi în iobagi, aceştia din urmă s-au revoltat de mai multe ori. Cea mai importantă revoltă a grănicerilor a fost cea din 1735, condusă fiind de ofiţerul Pero Seghedinat din Pecica, revolta a cerut păstrarea neştirbită a privilegiilor ilirice şi concesia autorităţilor maghiare faţă de grănicerii ortodocşi români sau sârbi. Ca urmare a revoltei, autorităţile vieneze, înţelegând faptul că organizaţia militară ajunsese mai puternică, iar ortodoxia mai puternică, hotărăsc desfiinţarea organizaţiei militare în 1752, foştii militari fiind trecuţi în rândul iobagilor.

Vatra localităţii a fost mutată după anul 1772, fiind iniţial mai la vale, în acel an având loc o mare inundaţie, vechea vatră fiind înghiţită în totalitate de ape. În anul 1773, la Păuliş au fost colonizaţi etnici germani, vestul satului, localitatea Păulişul Nou (astăzi parte a Păulişului) fiind formată în urma venirii nemţilor. Anul revoluţionar 1848 nu a rămas fără ecou în rândul populaţiei din Păuliş şi Sâmbãteni. În vara anului 1848 au avut loc o serie de recrutări pentru armata revoluţionară maghiară. Acest fapt a condus la declanşarea de mişcări împotriva înrolărilor în armată. Într-o adresă din 23 iunie 1848 a învăţătorului Kelemen Laszlo din Ghioroc, în calitatea sa de comandant al gărzii naţionale ungureşti, către subprefectul judeţului Arad, se menţiona că preoţii din localităţile Cuvin, Miniş, Păuliş şi Sâmbăteni se fac vinovaţi pentru pornirile agresive ale locuitorilor împotriva recrutărilor pentru garda naţionalã. Comandantul gărzii naţionale ungureşti a cerut sprijin militar, deoarece românii fiind în majoritate ca număr, altfel nu poate menţine situaţia. După ce se iau măsuri în acest sens, mai mulţi ţărani au fost trimişi în judecată la Tribunalul din Arad, printre ei aflându-se şi 13 ţărani din Sâmbãteni, pe motiv că „au luat parte la răscoală”.

Imagine din primul Război Mondial
 

Primul război mondial a făcut victime şi printre cei din Păuliş. Într-o listă publicată de zairul Românul din Arad la 19 septembrie 1914, figurau români din Păuliş, fiind consemnaţi 109 morţi şi răniţi. Aşa cum bine ştim, războiul a adus şi în aceste părţi doar sărăcie, mizerie, lipsuri, tristeţe. Toate aceste probleme i-au făcut pe ţăranii din Păuliş să facă o nouă revoltă. La 3 noiembrie 1918, aceştia au devastat 23 de vagoane de grâne, subprefectul anunţând Ministerul de Interne despre violenţele din Păuliş împotriva reprezentanţilor vechii puteri administrative. În memoria celor ce s-au jertfit în Război pentru Reîntregirea Neamului Românesc, s-a înălţat în centrul localităţii, în anul 1925, un monument ce va aminti peste timp de eroii păulişeni.

În perioada interbelică, Păulişenii dădeau semne că se dezvoltau din punct de vedere economic şi social. Muncile de câmp au început să fie mai productive, forţa aburului pătrungând şi în aceste zone. Este cunoscută existenţa unor batoze de treierat grâul, tractoare şi pluguri mecanice la Păuliş, utilage aduse din Anglia, Germania şi Statele Unite ale Americii.

Păulişul a intrat definitiv în istoria patriei în cel de-al doilea război mondial, prin luptele eroice din timpul evenimentelor dramatice care puneau în cumpănă integritatea şi demnitatea României, în septembrie 1944. Toamna anului 1944 a adus contraofensiva armatelor germano-hortyste, această acţiune militară vizând partea de nord-vest a ţării. Armatele I şi a IV-a române menţineau aliniamentul de pe direcţia Arad-Păuliş-Ineu-Beiuş-Cluj. Pentru apărarea intrării în defileul Mureşului, în zona Păuliş-Miniş-Ghioroc-Cuvin, a fost desemnată şcoala de subofiţeri în rezervă infanterie Radna. După 23 august 1944, aceasta a revenit în garnizoană. Din 13 septembrie acelaşi an, Şcoala de Subofiţeri Rezervă Infanterie Radna se constituie în Detaşamentul Păuliş, misiunea acesteia fiind apărarea defileului Mureşului în zona Păuliş-Ghioroc-Miniş-Cuvin.

În ziua de 13 septembrie 1944 s-a declanşat un atac inamic, pe direcţia Arad-Păuliş, iar la 14 septembrie 1944 frontul era în faţa şanţului antitanc de pe aliniamentul Păuliş-Miniş-Ghioroc-Cuvin. Păulişul a jucat un rol foarte important în apărarea ţării. La 14 septembrie, elevii sergenţi au menţinut o perdea de foc continuu asupra inamicului, distrugând 8 tancuri şi avariind alte 6, fapt ce a dus la epuizarea stocului de muniţie. Primarul de atunci al Păulişului, Dumitru Stoian, a participat alături de localnici la descărcarea unui tren militar cu muniţie, transportând-o până în linia întâi. Ziua următoare avea să fie cea mai grea; inamicul a declanşat ofensiva în ziua de 15 septembrie 1944, la ora 5:45, atacurile având trei direcţii principale: Păuliş, Miniş şi aliniamentul Ghioroc-Cuvin. Duşmanul a creat o breşă între Batalioanele 1 şi 2, sub comanda maiorului Emil Pârcălabu rezervând batalionul coontraatacând, fapt ce a dus la pierderea a 67 de prizonieri pentru invadatori. Aceştia au mai avut 29 de morţi şi pierderi mari de armament. Aceasta este consitderată o zi de mare dramatism, ajungându-se chiar la lupta cu grenada. Au căzut în luptă Ioan Fătu, căpitan, comandant al Companiei a 6-a, sublocontenentul Gheorghe Cismaru, comandantul plutonului I din Compania a 6-a şi elevii sergenţi Lera Slobodan, Mechenici Dumitru şi Caşotă Grigore.

Compania rămasă fără comandant a fost preluată de maiorul Emil Pârcălab. Deşi lupta s-a sfârşit abia în jurul orei 13:15, inamicul nu a reuşit să străpungă apărarea podului. Armata inamică a pierdut 12 tancuri, 5 tunuri, mult armament automat şi înregistrând 302 morţi şi 84 de prizonieri. În zilele de 18-19 septembrie 1944, acţiunile duşmanului s-au redus la a menţine frontul. La 20 septembrie a pornit contraofensiva, colonelul Alexandru Petrescu raporta comandantului Coprului 57 Armată Sovietic faptul că „Misiunea Detaşamentului Păuliş a fost îndeplinită”. În anul 1974, eroilor păulişeni căzuţi în luptele din 1944 li s-a ridicat un monument, realizat de arh.Miloş Cristea şi sculptorii arădeni Emil Vitroel şi Ionel Munteanu.

 
Dezvelirea monumentului – 14 septembrie 1974

Despre Populaţia Păulişului putem spune că de-a lungul epocilor, aceasta a fost predominant românească. În conscripţia din 1752, prima de altfel, constatăm că în Păuliş trăiau 89 de familii, dintre care 19 sârbeşti, 2 maghiare şi 68 româneşti, populaţia totală fiind undeva în jurul a 455 de suflete.  Deşi constripţiile au maghiarizat -voit sau nu- unele nume româneşti, rămâne evident faptul că acestea sunt de origine românească, păstrându-se şi astăzi în localitate. Astfel, găsim maghiarizate numele următoarelor familii din Păuliş: famila Bradin este menţionată sub numele de Bradán, familia Ardelean sub numele de Ardelán, iar mafilia Boşneag este menţionată sub numele de Bosnyák. În anul 1771, Păulişul avea 484 de locuitori, urmând ca în 1773 să fie colonizaţi 452 etnici germani din Bavaria, Alsacia şi Lorena, ocupând un loc numit Păulişul Nou. La conscripţia din 1828 observăm două lucruri interesante, şi anume importantele creşteri demografice şi menţionarea localităţilor Păulişul Vechi şi Păulişul Nou ca localităţi diferite. Astfel, Păulişul Vechi avea în 1828, 1274 locuitori, iar Păulişul Nou, 250.

Străzile localităţii au fost largi şi lipsite de simetrie, amplasându-se pe strada principală linia de cale ferată Arad-Podgoria Ghioroc-Păuliş-Radna şi şoseaua principală. De asemenea, la fel ca în cele mai multe localităţi, tot pe strada principală au fost amplasate clădirile instituţiilor (şcoala, biserica, primăria etc). La recensământul din 1890, au fost înregistrate noi creşteri ale populaţiei, Păulişul Vechi ajungând la 1975 de persoane, iar Păulişul Nou la 400 de locuitori. De asemenea, anul 1890 este anul în care au fost înregistraţi cei mai mulţi etnici germani, asta pentru că evreii erau înregistraţi ca vorbitori de limbă germană. Este trist faptul că după acest recensământ, populaţia nemţească scade continuu, ajungând ca la recensământul din 2002 comunitatea germană din Păuliş să numere 53 de membrii.

Viţă de vie pe lângă conacele din Păuliş – 1923
 

Comuna Păuliş avea următoarele numere de locuitori: 1910-2512; 1920-2435; 1930-1951; 1948-1920; 1966-1970; 1979-1980; 1988-1930; 2000-1752. Din anul 1970 şi până în 1989, populaţia localităţii a cunoscut un spor natural doar în anii 1970 (78 născuţi, 77 decedaţi), 1987 (78 n, 71 d) şi 1988 (70 n, 61 d), cel mai mic spor natural fiind consemnat în anul 1984, atunci când doar 50 de nou-născuţi au venit pe lume, însă numărul celor decedaţi a fost mult mai mare, numărând 79 de persoane. Asemeni majorităţii localităţilor din ţară, populaţia Păulişului a fost şi este într-o continuă scoădere, la recensământul din 1975 numărându-se 5000 de locuitori, iar la cel din 1989 doar 4473. În anul 1992, populaţia comunei ajunsese la 4285, sporul natural fiind negativ (56 născuţi-66 decedaţi). Începând cu acest an şi până în prezent, sporul natural nu a depăşit numărul zero, având tot valori negative. În anul 1996, populaţia comunei era de 4143 de locuitori (45 născuţi-82 decedaţi), atunci emigrând cele mai multe persoane (17). În anul 2004, comuna avea 4241 de locuitori (34 născuţi-53 decedaţi).

Satul Păuliş are şi o „elită intelectuală”, din aceasta făcând parte următorii:

  • Avrămuţ Octavian, născut la 5 iulie 1917 – fost inginer-şef al Atelierului de întreţinere avioane din cadrul Aviaţiei Militare din Timişoara, fost inginer de aviaţie la Uzina de Avioane Bacău, fost Şef al Atelierului de desen şi proiectare a pieselor de avion, fost inginer-şef al Diviziei de Aviaţie Timişoara, fost redactor de manuale pentru Şcoala militară de la Mediaş, pensionat în anul 1985, deţinător al gradului de colonel şi propus pentru gradul de general (grad refuzat acesta);
  • Dimitrie Pernevan, născut la 20 martie 1929 – absolvent al Academiei Comerciale şi Industriale din Braşov, fost şef de muncă şi salarizare la ICS Lanţul Arad, fost militar pe bricul Mircea, fost şef al TAROM Arad şi fost şef al agenţiei TAROM în RDG, pensionat în 1989;
  • Cocioban Zorica Vioara, născută la 11 noiembrie 1935 – fostă profesoară de specialitate economică la Liceul Economic Timişoara;
  • Savu George, născut la 26 febrarie 1949 – fost inginer aerodinamist la Laboratorul de şocuri din cadrul Institutului Aviatic Bucureşti, fost inginer aerodinamist la Tunelul de vând trisonic de evacuare din cadrul aceluiaşi institut, director de programe aerospaţiale la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI din Bucureşti, editor şef la Revista Turbo, fost profesor asocial al Colegiului Park al Universităţii de Stat Pensilvania, Departamentul Inginerie Aerospaţială, fost membru al Comitetului de Avizare a doctoranzilor din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România, membru al mai multor asociaţii sau comisii, redactor al mai multor publicaţii de gen din România, având apariţii în ziare de profil din SUA, colaborator al multor institute din acest domeniu din ţară şi din afara ţării, fiind nominalizat şi conferindu-i-se nenumărate premii de profil;
  • Beleniuc Grigore – născut la 15 februarie 1953, Ofiţer III Maritim între 1976-78, Ofiţer II Maritim între 1978-80, Comandant secund 1980-84, comandant de navă din anul 1984, comandant de cursă lungă (funcţia maximă), a străbătut, navigând, Africa de Nord-Est, Levand, Asia – de la Marea Roşie la Marea Barent, America de Nord şi Sud, ambele coaste, Australia, ancorând în peste 100 de ţări, 60 de capitale şi 150 de porturi;

În cadrul Podgoriei Aradului, Comuna Păuliş se încadrează la cultura viţei de vie altoite (nobilă), soiurile pentru vin fiind predominante. Deşi în domeniul viticol se lucra mecanizat, forţa de muncă nu era suficientă, fiind aduşi muncitori din alte judeţe (aprox. 15 de persoane). Pentru aceştia, IAS Baraţca a construit spaţii de cazare amplasate în cadrul celor trei ferme. La recoltare participau şi elevii ciclului gimnazial de la şcolile generale din Păuliş şi Sâmbăteni. Vinurile produse la Păuliş au fost comercializate atât pe plan intern cât şi exportate în Cehoslovacia, Austria, Germania, Anglia ş.a., renumit fiind vinul „Cadarca” de Baraţca, „Mustoasa” de Măderat, „Cabernetul” de Baraţca, „Otonelul” şi „Traminerul” de Baraţca. În anul 2010, la Păuliş, SC Wine Princess SRL deţinea 35 de ha. de vie. Având tehnologii clasice de vinificare, Societatea Wine Princes produce vinuri aparţinând soiurilor Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon şi Cadarca (din care se prepara vinul preferat al curţii imperiale Habsburgice, renumitul vin roşu de tip Aszu). Vinurile albe din soiurile Reisling Italia, Traminer, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Fetească Regală se obţin prin tehnologii moderne, care asigură vinrui albe de mare fineţe. Vinurile obţinute pe cele 55 de ha (2012) de vie ale societăţii, se păstrează în pivniţele propbrii, care au o capacitate de depozitare de 5.000 hl.

Şi latura spirituală ocupă un loc important în viaţa localităţii Păuliş, astfel, amintim că la Păuliş există o biserică ortodoxă ce poartă hramul „Sfântul Nicolae”. Edificiul a fost construit în perioada 1780-1783, având pereţii din piatră şi aparţinând din punct de vedere arhitectural stilului baroc-vienez.

De asemena, Păulişul se găzduieşte două biserici catolice, una în fosta aşezare numită Păulişul Nou şi una în Păulişul Vechi. Cea din Păulişul Vechi datează din anul 1761, având hramul „Sfinţii apostoli Petru şi Pavel”. Biserica avea o orgă ce a fost distrusă în cel de-al doilea război mondial. Biserica din Păulişul Nou a fost construită în 1879, până atunci, sfânta messă ţinându-se în clădirea şcolii sau într-o capelă. Biserica a fost sfinţită la 11 noiembrie 1880 şi are hramul Sfântul Martin. Spre deosebire de biserica din Păulişul Nou care este doar văruită, această biserică este pictată, picturile şi cele trei clopote fiind sfinţite în 1927.

Păulişul are şi biserici neoprotestante, dintre care, cea mai veche fiind cea baptistă. Aceştia au ajuns în Păuliş undeva în jurul anului 1900. După formarea bisericii baptiste din Păuliş, având un număr de 10 credincioşi, un anume Miloş Alexandru a cumpărat un teren modest în care a o casă de rugăciune, undeva în jurul anului 1901. În 1926 erau 55 de baptişti, iar în 1927 doar 48, deoarece şapte au revenit la ortodoxie. În 1928 erau 45 de baptişti, tot atâţia fiind consemnaţi şi în 1929. Între 1930-1935 numărul acestora creşte, ajungându-se la un număr de 59 de enoriaşi.

Biserica penticostală – 1922

Nu este de neglijat nici biserica penticostală, formată în 1922, fiind cea mai veche biserică penticostală din România. Aceasta a luat fiinţă la data de 10 septembrie 1922, în casa lui Gheorghe Bradin, locuitor al Păulişului. În anul următor, biserica avea deja 30 de membri. Primul botez oficial din România s-a oficiat în râul Mureş, la Păuliş, pe data de 16 octombrie 1924, la ora 10. La finele lui 1926 erau 28 de penticostali, iar la finele anului 1927 erau 32 de penticostali. În anul 1927 s-au dezlănţuit prigoane împotriva bisericii penticostale, arestat şi trimis în faţa Curţii Marţiale din Sibiu fiind şi Bradin Gheorhe din Păulilş, fiind eliberat la Timişoara deoarece nu era nici un motiv pentru a fi judecat. După Revoluţia din 1989, bisericile penticostale şi slujitorii lor au putut să-şi desfăşoare activitatea în deplină libertată.


Bibliografie

NICOARĂ, PETRU
Monografia comunei Păuliş / Petru Nicoarã, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Arad, Mirador, 2010