Istoria localităţilor de pe Drumul Vinului – Şiria

Prima atestare documentară a localităţii Şiria, veche reşedinţă de cnezat, datează din anul 1169. Satul Galşa este atestat documentar între 1202-1203 şi satul Mâsca este atestat documentar în anul 1331.

Depăşind etapa preistorică, semnele unei locuiri dacice, continuată apoi cu una romană, sunt atestate în zonă de unele documente.

În privinţa etapei dacice, sunt aduse, de pildă, argumente serioase că Ziridava antică ar trebui căutată la Şiria (Syri în documentele medievale). Unul dintre argumente se referă la coincidenţa dintre coordonatele Ziridavei (conform celor furnizate de Ptolemeu) şi cele ale Şiriei, menţionate recent de Teodor Vostinaru. În orice caz, sunt dovezi ale existenţei unei cetăţi dacice (dava), care este plauzibil să fie antecesoarea uneia dintre cetăţile feudale de aici. Cel mai plauzibil amplasament ar fi Cetatea Şiria, care ocupa un sit specific pentru o cetate dacică, sau cel de la est de cetatea medievală, unde toponimul Cetatea cea bătrână se referă la o înălţime asemănătoare cu cele ale davelor dacice şi atestă existenţa unei mai vechi fortificaţii. Sigură este şi descoperirea în punctul Jitei a unei aşezări dacice din secolele II-III d. C.

În etapa romană, deşi zona nu făcea parte din cele trei provincii romane, numeroase urme arheologice pledează pentru o staţionare romană aici, cel puţin între 106-271, deci pe perioada ocupaţiei Daciei de către romani, până la retragerea la sud de Dunăre. Urmele unui turn descoperit în apropierea cetăţii medievale se consideră a fi de origine romană. De asemenea, au mai fost descoperite monezi romane şi ceramică romană în zona cetăţii

În perioada premedievală, peste teritoriul podgoriei Şiriei trec numeroase popoare migratoare. În ciuda acestor invazii, zona Şiriei este locuită în continuare.

Odată cu instituirea aici a Regatului Maghiar, documentele şi datele referitoare la la zonă şi la aşezarările sale sunt mai numeroase şi mai sigure.

O atestare timpurie a Şiriei datează din cca 1169, când se întăreşte o danie regală către mănăstirea din Saniob (în Bihor), prilej cu care sunt amintite 20 de vii cu 9 gospodării. Dania fiind întărită atunci, vechimea aşezării ar fi evident mai mare.

Prima atestare sigură şi foarte cuprinzătoare a Şiriei se petrece îm 1331, când, printr-un document sunt amintite toate localităţile: Şiria (Syri), Galşa (Galosa), Mâsca (Nesth). Documentul este dat de regele Carol Robert de Anjou, care dăruieşte cetatea lui Desideriu Szechz, pentru serviciile aduse coroanei.

O serie de evenimente ulterioare demonstrează importanţa locului şi mai cu seama, a cetăţii. Cetatea este succesiv deţinută de regalitatea maghiară, Gheorghe Brancovici, de Iancu de Hunedoara, de familia Bathorz. În secolul XV, sub regele Matei Corvin, domeniul cetăţii Şiria număra 99 de localităţi, iar în 1525, conform urbariului, are 121 localităţi, între care 3 oraşe şi mai multe târguri. Sunt consemnate 2037 familii de iobagi şi jeleri. Şiria singură număra 103 capi de familie, din care 79 de iobagi viticultori.

Până în momentul cuceririi otomane, Şiria trece prin momente extrem de grele: răscoale, asedii, distrugeri. Un moment important îl reprezintă cucerirea sa de către răsculaţii lui Gheorghe Doja, în 1514.

În 1566, la puţin timp după ce devenise proprietatea lui Ioan Sisismund, Şiria, împreună cu Pâncota, Ineu şi Dezna sunt cucerite de turci. Până în 1693, sub ocupaţie otomană, cetatea Şiriei nu este scutită de evenimente.

În 1744 Şiria aparţinea plasei Pâncota , apoi plasei Galşa. Doi ani după, Şiria devenea sediul plasei Zărand, după ce în 1745 devenise sediul comitatului omonim. În secolul XVIII Şiria era cel mai mare târg al judeţului , după Arad.

După ce în 1918 s-a proclamat unirea zonei cu România, în 1919, la 17 aprilie, armata română intră în Şiria. După acest episod, în ciuda tentativei de a transfera sediul plasei la Pâncota, ea va rămâne la Şiria, până la noua împărţire teritorial administrativă din 1968, când devine sediu de comună.

În zonă găsim un peisaj cu notabile calităţi, datorate în primul rând saltului spectaculos de peste 250 metri, care se petrece chiar pelinia mediană a satelor. Trecerea de la câmpie la versanţii stâncoşi ai masivului Zarand este însoţită de trecerea de la o vegetaţie specifică culturilor agricole de şes la combinaţia de ariditate şi verde intens din zonele denivelate. Văile adânci şi abrupte, şeile ascuţite şi conglomeratul stâncilor care avansează până spre intravilanele localităţilor sunt nenumărate motive ale spectaculosului natural care s-a pus deseori în slujba omului.

Cetăţi căţărate pe vârfuri sau în puncte strategice, ruine de biserici care domină zona, aşezări care se urcă pe versanţii muntelui constituie replici din sfera tradiţiei edificării ale conformaţiilor naturale. Se poate adăuga vegetaţia, care se concentrează în câteva locuri prin combinaţii interesante de păduri şi lăstăriş sau păduri, ca şi peisajul particular al teraselor cu viţă de vie.

Deasupra Şiriei se văd şi acum ruinele cetăţii feudale, ridicată probabil în secolul al XIII-lea, la care se poate ajunge pe un drum bine practicabil, care porneşte din centrul comunei. Se pare ca partea cea mai veche a fost donjon-ul, restul zidurilor adăugându-i-se treptat până în sec. XVI. In 1331 cetatea dispunea deja de o garnizoană însemnată condusă de un castelan. La construirea părţilor vechi ale cetăţii au fost folosite şi cărămizi romane, ştampilate cu semnul Legiunii a XIII-a Gemina.

Sub dealul cetăţii se poate vizita castelul Bohus, construit în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Castelul constă dintr-un singur corp de clădiri cu 30 de camere. Partea principală are o faţadă şi terasa prevăzute cu coloane dorice. Castelul reprezintă tipul conacului de câmpie, construit în stil neoclasic. In această clădire au fost duse tratative între generalul Gorgey, comandantul suprem al armatei revoluţionare maghiare din 1848-1849, şi generalul Frolov, împuternicitul ţarist în preajma capitulării necondiţionate din 13 august 1849. Convorbirile au avut loc în actuala sala a bibliotecii comunale.

În castel este instalat muzeul memorial închinat marelui scriitor roman Ioan Slavici (1848-1925) născut la Siria. Muzeul, inaugurat în 1960, prezintă momente din copilaria, anii de şcoala primară petrecuţi la Siria, apoi din anii studiilor de la Arad, Timişoara, Budapesta şi Viena. Vizitatorul poate cunoaşte astfel aspecte din vasta activitate literară, politică şi pedagogică a lui Ioan Slavici. O serie de obiecte ale scriitorului sunt păstrate aici, cum ar fi biroul său de lucru, mobila din sufrageriea locuinţei sale de la Bucureşti, manuscrise, ediţii din operele sale.

Tot în castelul Bohus se găseşte şi o expoziţie permanentă consacrată compozitorului Emil Montia (1887-1965). Născut la Şicula, cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o în comuna Şiria, trăind în casa din strada Spiru Haret nr. 130. Expoziţia prezintă o serie de exponate care oglindesc viaţa şi prodigioasă lui activitate muzicală, inspirată din nesecatul izvor al creaţiei populare. Se poate vedea aici mobilierul camerei de lucru, pianul şi violoncelul compozitorului, ca şi diferite ediţii ale principalelor sale lucrări: „Fata de la Cozia”, „Cercel”, „Moştenitorul”, „La fântana cu găleata”, etc.

Alte obiective turistice de mare valoare sunt biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Şiria – monument de arhitectură datat din 1700-1750, mormântul lui Emil Monţia, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Galşa – monument de arhitectură datat din anul 1746, castelul construit în stil baroc din Galşa – monument de arhitectură datat din secolul al VII-lea, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mâsca – monument de arhitectură datat din anul 1703, mănăstirea şi schitul Feredeu şi nu în ultimul rând pensiunile turistice şi viile şirienilor ce urcă pe versanţii vestici ai Zărandului până sub vârful Cucurbăta.

One Reply to “Istoria localităţilor de pe Drumul Vinului – Şiria”

  1. […] Articolul poate fi citit la noua adresă – Blogaradean.ro […]

Nu se adaugă comentarii.