Nopcsa. Scurt istoric al familiei (Partea IV)

PARTEA I | PARTEA II | PARTEA III

După Război, când Transilvania a devenit parte a României, Nopcsa a fost declarat inamic al statului din cauza acțiunilor sale de spionaj, iar averea familiei a fost confiscată în totalitate. După o scurtă ședere la Arad până în 1919, acesta se îndreaptă înspre Budapesta, însă își dă seama că atitudinea sa ce condamna puritatea și acțiunile evreilor maghiari, dar și susținerea sa declarată față de monarhie i-ar putea face rău, dată fiind revoluția condusă de Bela Kun – un evreu maghiar din Sălaj – riscând să cadă prizonier al acestui regim. Astfel, simțind riscul, deturnează avionul în care se află, obligându-l pe pilot – căruia îi stătea cu pistolul la tâmplă – să meargă înspre Viena. Acest eveniment devine prima deturnare a unui avion cunoscută în istorie.

În 1920, din lipsă de bani, Franz Baron Nopcsa decide să își vândă colecția de fosile pentru suma de 200 de lire. Mai târziu în același an, primește o scrisoare de grațiere, alături de invitația de a lucra pentru Institutul Geologic Român de la București, din partea Măriei Sale Regele Ferdinand al României. În urma înțelegerii făcute de cei doi, lui Nopcsa i se dădea voie să folosească din nou castelul de la Săcel, în toamna aceluiași an întorcându-se acolo.

Castelul Nopcsa din Săcel

Obișnuit fiind Nopcsa cu autoritatea pe care o avea în fața țăranilor albanezi, în momentul în care ciobanii din Săcel au trecut cu oile pe domeniul castelului, acesta a ieșit la ei cu pistolul. Sătenii însă nu îl mai recunoșteau ca baron, așa că au început să îl lovească cu pietre și să îl bată.

Nu apucă, însă, să lucreze la Institutul Geologic Român, pentru că bătaia primită de la țăranii din Săcel a fost atât de cruntă, încât a avut nevoie de câteva săptămâni de spitalizare ce s-au concluzionat cu o plăcuță de argint ce înlocuia o bucată din craniul acestuia, zdrobit de ciomegele ciobanilor. A plecat apoi la Budapesta, în decembrie 1920, crezând că va fi capabil să își reia munca, însă în 1921 este spitalizat la Viena, starea acestuia agravându-se, culminând cu scurte momente de paralizie.

Totuși, găsește forța ca la jumătatea anului să plece din nou într-o călătorie prin Balcani, în special în Albania și Bulgaria, pentru studierea culturii și a istoriei.

Simțindu-se mai bine, în 1922 pleacă 14 la Londra, după care la Tübingen, unde se întâlnește cu Baronul von Hüne, bun prieten al acestuia, după care – vizitând Stuttgartul, Frankfurtul și Leipzigul, se întoarce la Viena. În următorii doi ani călătorește din nou la Londra, iar în 1924 merge în Bosnia la un congres de Paleontologie, arătându-se interesat de ocuparea unei poziții de geolog în acea țară. Se întoarce totuși la Vinea, iar în 1925 face o călătorie în Transilvania. În luna iulie a aceluiași an preia frâiele Institutului Geologic Regal din Budapesta, promițând că va reforma instituția, lucru ce va aduce antipatia subordonaților și a colegilor de breaslă conservatori. Acesta era acuzat în cercurile științifice și în mediul maghiar aristocrat că ar avea înclinații sexuale nepotrivite, folosindu-se de faptul că purta haine colorate și uneori stridente, că avea ieșiri nervoase – datorate, însă, urmelor lăsate de episodul petrecut în Săcel și că era întotdeauna însoțit de Baiazid Doda, secretarul acestuia.

Alături de Von Hüne, lângă Tübingen

Baronul, însă, nu a infirmat ori confirmat niciodată zvonurile, iar ca urmare a faptului că notele din jurnalele păstrate de acesta nu figurează nici o femeie, singurele pasaje interpretabile în acest sens referindu-se la Louis Draskovic și Baiazid Doda, acesta a rămas catalogat pentru posteritate drept homosexual.

După ce în 1925 vizitează Sankt Petersburgul, Moscova, iar apoi Milano, în 1926 rămâne în Budapesta, singura ieșire fiind până la Viena, pentru îngrijiri medicale. Între 1927 și 1929 starea acestuia este din ce în ce mai gravă, existând momente în care nu este capabil să umble sau să scrie, însă la începutul lui 1930, dă semne că se însănătoșește, plecând apoi la Lyon și pe Riviera Franceză, vizitându-și pe urmă prietenii ciobani din Retezat.

În același an face un tur al Italiei pe motocicletă, făcând peste 5000 de kilometri, iar în anul următor plănuiește un tur al Franței, tot pe motocicletă. Pe drumul spre Paris, însă, aceasta se strică și este nevoit să își continue drumul cu trenul. Aceste cheltuieli nedorite îl fac să simtă lipsurile financiare. Merge la Londra, după care – prin Tübingen, se întoarce la Viena, în iulie plecând spre Zürich, vizitând și alte localități din Elveția înainte de întoarcerea la Viena.

Anul 1932 vine cu o nouă cădere nervoasă, dar pe la mijlocul acestuia își revine într-o oarecare măsură, fiind capabil să facă turul Vienei pe motocicletă. Se întoarce între septembrie și decembrie, pentru ultima dată, la Săcel, aceste momente fiind cele mai liniștite din ultimii săi ani de viață, chiar el scriind în jurnal că „pentru cinci zile am putut să dorm fără să folosesc medicamente, după ce șase ani am folosit zilnic doze mari”.

Ultimul an din viața baronului, 1933, debutează cu întoarcerea sa la Viena și o depresie majoră, care duce la tragicul eveniment din data de 26 aprilie, când acesta își împușcă secretarul – pe Baiazid Doda – și se sinucide, împușcându-se la rândul său. Acesta a lăsat și o serie de scrisori de rămas-bun, în cea destinată avocatului său fiind menționate și motivele acestei fapte. Și-a ucis colegul pentru că nu voia să îl lase în boală și sărăcie, iar el s-a sinucis din cauza sistemului său nervos care era la pământ, ultima lui dorință fiind aceea de a fi incinerat.

Ilona Pallavicini (1883, Săcel – 1963, Roma)

Ilona Nopcsa, fiica nobilului Alexis Elek Nopcsa, născută în 1883, se căsătorește în 1908 cu Alfred Pallavicini, fiul Margrafului Johann Pallavicini, ambasador al Austro-Ungariei la București, după care la Constantinopol, membru al importantei familii nobiliare italiene Pallavicini. Împreună au trei copii – Alfred (n.1909), Carol (n.1911) și Hubert (n.1912). După nașterea celui de-al treilea fiu al familiei, aceștia se mută la Szemere, în Ungaria, pe domeniul de reședință al familiei, unde se retrage ulterior și Matilda Zelenski Nopcsa, aici fiind și înmormântată. Ilona dezvoltă o pasiune pentru pictură, pe care o exploatează în perioada în care a locuit în Ungaria, iar în 1945, alături de restul familiei, se mută în Italia, la Roma, unde moare în 1963.

Copiii acesteia nu au avut urmași, Alfred emigrând în SUA (devenind acolo Freddie) și murind în anul 1995, Hubert și Carol rămânând în Italia (primul devine preot) unde mor în 1998, respectiv 1999.

Elek Nopcsa, celălalt fiu al lui Alexis Elek Nopcsa, se căsătorește în 1912 cu Catherine de Coudekerque Lambrecht, alături de care călătorește prin Europa timp de câțiva ani. Divorțează de aceasta, neavând urmași. Anul morții acestuia este considerat, însă în arhivele vieneze există fotografii ale lui Karl

Winkler care surprind în anul 1933 un anume Baron Nopcsa, posibilitatea fiind mare ca acesta să fie Elek – ultimul baron al familiei.

Misteriosul baron Nopcsa

Deși această linie a familiei Nopcsa a dispărut, cel mai probabil în anul 1933 – când a murit Franz – sau mai târziu, când a murit Misteriosul Baron Nopcsa – fotografiat în același an, familia încă există și are exponenți masculini. În 1902 se naște la Silvașu de Jos un nepot îndepărtat al nobilului Franz Baron Nopcsa – Francisc Nopcea. Este foarte posibil ca nobilul să își fi cunoscut nepotul în vreuna din vizitele sale în România după stabilirea acestuia la Budapesta. De asemenea, în 1927, la Silvașu de sus, se naște Francisc Albert Nopcea, un alt urmaș al ramurii nemaghiarizate a familiei.

Francisc Nopcea – cel născut în 1902 la Silvașu de Jos a fost avocat și doctor în drept a fost înscris începând cu 1932 în Uniunea Avocaților din România. Numele de Francisc Nopcea este dus și astăzi mai departe de către strănepotul acestui doctor în drept.

Arborele genealogic al ramurei înnobilate a familiei Nopcsa

One Reply to “Nopcsa. Scurt istoric al familiei (Partea IV)”

  1. Franziska Fehringer says:

    Ich bin für gehörlosen Geschichte tätig. Ich brauche Dokumentation über städtische Taubstummenanstalt zu Arad 1885. Friedrich Piller hat diese Schule besucht. Ich brauche Lebenslauf von Friedrich Piller.

Lasă un răspuns