UTA 70

Povestea spune că în Aradul de dinainte de al doilea mare război, trăia un tânăr baron proaspăt întors de la studii din Anglia. Acolo reușise să se îndrăgostească de acest sport din care englezii au făcut o artă – de fotbal. Mai exact, se îndrăgostise de echipa Arsenal. Întors la Arad prin 1938, acesta se gândește să cumpere Gloria Arad sau AMEFA, însă acestea nu erau de vânzare, lucru ce îl face pe tânărul baron Francisc Neumann să înființeze echipa ce avea să devină o legendă a fotbalului românesc – UTA ARAD. Acest lucru s-a întâmplat însă abia în 1945, războiul împiedicându-l să-și realizeze visul. Nu l-a împiedicat, totuși, să înceapă construcția unui frumos stadion, după modelul stadionului celor de la Arsenal, cu gazon adus tocmai din Anglia.

Momentul înființării echipei nu a fost unul extraordinar. Alături de câțiva oameni de încredere, apropiați de-ai baronului, acesta a organizat o ședință ad-hoc în jurul unei mese de ping-pong, anunțându-i că vrea să înființeze echipa de fotbal. S-au hotărât asupra numelui, iar apoi, după mici bătăi de cap, au ales culorile alb și roșu pentru noua echipă, taman ca pe Highburry.

Primul meci oficial al echipei Întreprinderii Textile Arad a avut loc pe întâi septembrie 1945, cu echipa Carmen București, echipa lui Ionel Mociorniță, bun prieten al baronului Neumann. Meciul s-a terminat 0-0, însă în aprilie anul următor, ITA a reușit să bată Carmen cu 5-0, la București.

Era anul 1947, când echipa în vârstă de doar doi ani obținea primul său titlu, aflându-se în fruntea clasamentului, pe locul secund fiind echipa lui Mociorniță, ce avea să fie desființată în același an.

Baronul a fost exigent şi a luptat întotdeauna pentru a fi pe primul loc. A achiziţionat cei mai buni jucători din ţară şi a impus standardele cele mai înalte. A recompensat întotdeauna meritul şi valoarea. La victorii, fotbalişti ITA-ei erau premiaţi de el personal, în bani sau chiar, după cum s-a întâmplat după victoria supremă din 1947, în…biciclete. Nici în anul următor, ITA n-a avut adversar!

Începutul anilor ’50 a fost poate cea mai bună perioadă din istoria UTA-ei, decada fiind excelentă şi pentru rivalii timişoreni. Clubul arădean, care în acea vreme s-a numit ITA şi apoi Flamura Roşie, a ajuns la denumirea sub care este cunoscută și azi în sezonul 1958-59. Campioană în 1950 şi 1954, când prima ligă se juca în sistemul primăvară – toamnă, „Bătrâna Doamnă” a câştigat şi Cupa României în 1953, iar jucătorii ei formau nucleul echipei naţionale. Cu cel mai bun palmares al echipelor din provincie, şase titluri de campioană, UTA a reuşit marea performanţă de a elimina din primul tur pe deţinătoarea C.C.E., Feyenoord Rotterdam.

Pe la sfârșitul anului mai sus menționat, 1947, Francisc Neumann este „sfătuit” de către tovarăși să plece din țară, altfel nu își va pierde doar averea, ci și viața. Baronul ia seamă de cuvintele acestui „bine-voitor” și părăsește țara în 1948, plecând în Austria, iar mai târziu în SUA. Plecarea acestuia se face simțită, echipa terminând anul 1949 pe locul nouă.

UTA a reușit să mai câștige în perioada comunistă două Campionate, în ’69 şi ’70, iar povestea spune că în 1970, când UTA lui Domide, Lereter și Petescu, a eliminat deţinătoarea Cupei Campionilor Europeni, Feyenoord Rotterdam, la Arad, sosea o telegramă. Era semnată simplu, F.N. și avea un singur cuvânt: „Bravo!”.

După anii 70, UTA nu mai reușește foarte mari performanțe, însă continuă să rămână în istoria fotbalului românesc ca fiind Campioana Provinciei și în sufletele arădenilor ca Bătrâna Doamnă, echipa pe care o vor iubi indiferent de locul pe care îl ocupă și de divizia în care joacă.

De 70 de ani, Farmecul fularului alb-roşu, dăruit din tată-n fiu dăinuie și va dăinui, sperăm, încă cel puțin 70!

foto@redutaarad.wordpress.com