Viziunea lui – conștiința publicului alegător

sau Testament pentru Arad

milos-cristeaVizionarul este cel ale cărui cuvinte cresc în greutate odata cu trecerea timpului. Perspectiva lui are un punct de vedere critic, nu o utopie și punctele de fugă – la infinitul orizontului teoretic. Așadar, observațiile și ideile sale sunt mereu practice și profesional ancorate în realitatea dată, nu doar vise. Și, așa cum dragoste cu sila nu se poate face, nu există nici viziune fără dragoste.

Orașul Arad nu are a se plânge că ar fi dus lipsă de vizionari. Nu au fost multi dar au fost profunzi și, mai ales, generoși. Poate de aceea au fost invidiați, contraziși, marginalizați, chiar sabotați și, uneori, urâți – ca tot profetul în țara lui. Altfel, Aradul ar trebui să fie mandru de ei.

Fără urmă de îndoială, cel mai mare și mai dedicat vizionar al Aradului din ultima jumătate de secol a mileniului trecut a fost arhitectul, urbanistul, artistul plastic și dascălul Miloș Cristea. Ar fi putut face o carieră stralucită oriunde și oricand, dar nici prin cap nu i-a trecut. Și la bine, și la rău, a fost, a ramas și va fi pentru totdeauna al Aradului.

Abia acum am primit cadou cartea de dialoguri cu Miloș Cristea, fostul meu profesor, îndruăator și mentor în ale meseriei. A fost publicată la Arad în 2012, deși dialogurile apăruseră în presă anterior, așa cum au fost provocate și conștiincios consemnate de autorul Ovidiu Balint. Am citit-o pe nerăsuflate și cu ochi umezi de emoție, chiar dacă multe principii, idei și informații faptice îmi erau bine cunoscute și alcătuiseră demult coordonatele propriei mele cariere arhitecturale, departe de orașul natal și de ăcolile prin care am trecut.

Anvergura viziunii lui Miloș depășește sfera arhitecturii și urbanismului, cuprinzând arii largi ale socialului, politicului, culturalului, artisticului și sacrului cu istoria lor cu tot.

Modest ca volum, cum și trebuie un testament să fie, textul are și densitate, și intensitate maximă. iar aplicabilitatea lui este substanțial amplificată astăzi, deși continutul datează de la finele mileniului trecut. Anvergura viziunii lui Miloș depășește sfera arhitecturii și urbanismului, cuprinzând arii largi ale socialului, politicului, culturalului, artisticului și sacrului cu istoria lor cu tot. Dar ce pasiune lucidă, ce entuziasm creator, ce vigoare profesională, ce bogăție informațională la un om aflat aproape de pragul iminenței treceri la cele veșnice, „marele prag,” cum însuși îl numește! Întocmai asa cum l-am cunoscut cu peste 45 de ani în urmă, dar cu ton elegiac, potrivit unui adevarat Testament.

13613689_1122817934445078_9132615010869454381_o

Paradoxal însă, nu valoarea viziunii lui Miloș Cristea pentru un Arad locuibil, prosper, sănatos și plăcut a crescut azi, ci condiția orașului s-a agravat, calitatea vieții lui scăzând impermisibil chiar în comparație cu orașele învecinate. De aceea, socotesc că acest Testament fierbinte ar trebui reeditat în tiraj de masă și distribuit cât mai multor arădeni și celor care își duc veacul pe acolo. Ar trebui să fie lectura obligatorie pentru primar, consilierii municipali, funcționarii publici, edilii, constructorii, activiștii culturali și ziariștii locali, cât și pentru toți cei care aspiră la asemenea funcții.

Mai cu seamă, dezideratele urbane formulate de Miloș ar trebui să intre în conștiința publicului alegător. Pentru că, așa cum repeta Miloș, Aradul ca organism urban cu tradiții și resurse de mare preț suferă cumplit de boli sistemice, și-a pierdut bucuria vieții și a uitat să mai trăiască. În nefericirea ei, populația pare a fi uitat chiar că are memorie.

– Arh. Michael Iovin

Arad, dragostea mea. Dialoguri cu arhitectul Miloș Cristea – Ovidiu Balint, Arad, editura Concordia, 2012

Lasă un răspuns